Vine iar URGIA! Meteorologii au lansat un cod galben de ninsori şi viscol în zonele înalte din 18 judeţe, până luni dimineață. Cum va fi vremea în weekendul 3-4 aprilie 2021, citiți în articolul de mai jos.
Se întoarce iarna în aprilie. Cod galben de ninsori pentru 18 județe din țară
Vine iar URGIA! Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de ninsori şi viscol pentru zonele înalte din 18 judeţe ale țării, până luni dimineața, informează Agerpres.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ninsori, valabilă de sâmbătă după-amiaza până luni dimineaţa în zonele înalte din 18 judeţe, şi a actualizat informarea de ploi, vânt şi vreme rece, care vizează majoritatea regiunilor țării.

Vântul va sufla cu putere
Conform meteorologilor, în intervalul 3 aprilie, ora 18:00 – 5 aprilie, ora 10:00, va fi în vigoare un Cod galben de vreme rea în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, unde la altitudini în general de peste 1.500 de metri va ninge, local moderat cantitativ.
De asemenea, vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70 – 80 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată şi vizibilitatea redusă sub 100 de metri.
Unde va activa codul galben de ninsori
Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Alba, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea şi Vrancea, avertizează ANM.
În plus, în perioada 2 aprilie, ora 13:00 – 5 aprilie, ora 10:00, va fi valabilă o informare de ploi moderate cantitativ, instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului şi răcire accentuată a vremii în cea mai mare parte a ţării.
Averse însoțite de descărcări electrice
În intervalul respectiv, vor fi mai ales averse, iar în sudul şi sud-estul ţării în după-amiaza şi în seara zilei de vineri (2 aprilie) vor fi însoţite de frecvente descărcări electrice şi izolat va cădea grindină. Temporar, prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 – 25 de litri pe metrul pătrat, mai ales în sud, sud-est, centru şi în zona montană.
La munte, începând de sâmbătă (3 aprilie), îndeosebi la altitudini de peste 1.500 de metri, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi se va depune strat de zăpadă. Pe arii restrânse în Maramureş, în Transilvania, cu precădere în noaptea de duminică spre luni (4/5 aprilie), temporar se vor semnala precipitaţii mixte.
Vremea, foarte rece pentru perioada calendaristică
Totodată, vântul va avea intensificări, local şi temporar, în majoritatea regiunilor, cu viteze în general de 45 – 55 km/h, iar în zona montană înaltă, mai ales a Carpaţilor Meridionali şi Orientali, cu peste 70 – 80 de kilometri la oră şi zăpada va fi spulberată.
Meteorologii precizează că vremea se va răci accentuat, vineri (2 aprilie) în vestul, centrul şi nordul ţării, respectiv sâmbătă şi în sud şi sud-est, devenind deosebit de rece pentru această dată, la sfârşitul săptămânii, în cea mai mare parte a ţării.