Sarbatoare noua votata in Parlament
Sarbatoare noua votata in Parlament

Sărbătorile de iarnă ale românilor tocmai ce au devenit mai frumoase! Deputații au votat un proiect de lege care instituie perioada colindului românesc! Așadar, România va avea o npuă sărbătoare: perioada colindului românesc!

Sărbătoare nouă votată în Parlament

Parlamentarii au decis instituirea perioadei 6 – 31 decembrie ca perioadă oficială a sărbătoririi colindului românesc. Iniţiat de Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, şi senatoarea Alina Gorghiu, proiectul de lege care prevede instituirea perioadei 6 – 31 decembrie ca perioadă oficială a sărbătoririi colindului românesc s-a dovedit a avea un real succes printre parlamentarii din toate pertidele.

Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, a fost cel care a anunțat noua sărbătoare. ”Adoptat! Proiectul de Lege privind instituirea perioadei 6-31 decembrie ca perioadă oficială a sărbătoririi colindului românesc, pe care l-am iniţiat împreună cu doamna senator Alina Gorghiu, a trecut de votul final de la Camera Deputaţilor, cu o majoritate covârşitoare. Următorul pas este trimiterea către preşedintele Klaus Iohannis, pentru promulgare. Iarna aceasta vom sărbători oficial colindul românesc!”.

Sarbatoare noua votata in Parlament
Sarbatoare noua votata in Parlament

Sărbătoarea colindului românesc

Dintre cei 309 deputaţi prezenţi, 255 au votat ”pentru”, 8 ”împotrivă”, 42 s-au abţinut, iar patru nu au votat. Propunerea legislativă reprezintă un prim pas în creionarea strategiei de salvgardare a colindelor pe teritoriul României şi în comunităţile de români de pretutindeni, se arată în expunerea de motive. Demersul vine în sprijinul manifestărilor culturale realizate de păstrători ai tradiţiei şi obiceiurilor din toată ţara.

Colindul a apărut pe teritoriul României de azi chiar înaintea creştinismului. Erau ritualuri sacre de chemare a soarelui, fiind ulterior integrat armonios în practicile religioase. Colindul este înscris în Inventarul elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial, la categoria „Texte rituale calendaristice”.

Colindele sunt cântece tradiționale românești, anume felicitări (urări) de tip epico-liric, având în general între 20 și 60 de versuri. Colindele sunt legate de obiceiul colindatului, datină perpetuată din perioada precreștină. Colindele nu trebuie confundate cu cântecele de stea, specifice sărbătorilor creștine de iarnă, și nici colindatul cu umblatul cu steaua. Colindele se cântă în preajma Crăciunului și Anului Nou. Unele dintre ele au o sumedenie de variante și versiuni, potrivit diferitelor regiuni și graiuri.

Puțin știu, dar colindele aveau înițial o funcțiune ritualică, anume aceea de urare pentru fertilitate, rodire și belșug. Acest obicei era legat fie de începutul anului agrar (adică de venirea primăverii), fie de sfârșitul său (toamna, la culegerea recoltei). Pe de altă parte, un scop des întâlnit al colindelor era acela de alungare a spiritelor lui Ianuarie. Peste timp, din semnificația inițială a colindelor s-a păstrat doar atmosfera sărbătorească, de ceremonie, petreceri și urări.