Klaus Iohannis va primi premiul pe care l-a primit si Winston Churchill
Klaus Iohannis va primi premiul pe care l-a primit si Winston Churchill

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi premiat în Germania, la fel ca Winston Churchill, Angela Merkel sau Papa Ioan Paul al II-lea, care au primit și ei la rândul lor aceeași distincție.

Klaus Iohannis va primi premiul pe care l-a primit și Winston Churchill

Președintele Klaus Iohannis va fi premiat în Germania cu premiul ”Carol cel Mare”, iar motivele sunt foarte importante. Premiul se acordă încă din anul 1950 și a mai fost acordat unor nume grele din politica europeană și nu numai.

Șeful statului din România a fost laureatul premiului ”Carol cel Mare” al anului 2020, dar din cauza pandemiei, decernarea premiului a fost amânată. Acum autoritățile din Germania au luat decizia să organizeze gala în luna octombrie, anul acesta.

Klaus Iohannis va primi premiul pe care l-a primit si Winston Churchill
Klaus Iohannis va primi premiul pe care l-a primit si Winston Churchill

Premiul este acordat în Germania

Klaus Iohannis va primi, sâmbătă, în Germania, Premiul internaţional „Carol cel Mare” al oraşului Aachen – Pentru unitatea Europei. Un comunicat de la Cotroceni vine cu detalii legate de ce reprezintă, mai exact, premiul pe care îl va primi Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis, premiat in GermaniaKlaus Iohannis, printre laureați de talie mondială
Comitetul director al Premiului „Carol cel Mare” a decis să acorde preşedintelui Klaus Iohannis premiul pentru anul 2020 ca recunoaştere a meritelor în ceea ce priveşte ”conducerea României pe o traiectorie pro-europeană, bazată pe valorile statului de drept”, pentru „eforturile depuse pentru consolidarea Uniunii Europene şi a statelor membre”, precum şi pentru ”promovarea echităţii, a protecţiei minorităţilor şi a diversităţii culturale şi pentru rolul său de creator de punţi de legătură între societăţile din vestul şi estul Europei”.

Klaus Iohannis, într-o companie foarte selectă

Premiul internaţional ”Carol cel Mare” al oraşului Aachen are o vechime considerabilă, fiind acordat pentru prima dată în anul 1950. Printre cei care au primit distincția se numără personalităţi publice sau organizaţii care s-au remarcat prin implicarea deosebită în favoarea unităţii europene sau a cooperării între statele membre.

Au primit premiul ”Carol cel Mare” părinţii fondatori ai Comunităţii Europene, arhitecţii Uniunii Europene moderne şi reprezentanţii mişcărilor democratice din Europa Centrală şi de Est, precum Winston Churchill, Henry Kissinger, Vaclav Havel, Jean-Claude Juncker, Angela Merkel, Donald Tusk, Herman Van Rompuy, Martin Schulz, Papa Francisc, Simone Veil, regele Juan Carlos al Spaniei şi Papa Ioan Paul al II-lea, care a primit în 2004 singurul Premiu Extraordinar ”Carol cel Mare” acordat până în prezent.

Ultimii doi laureaţi au fost preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, în 2018, şi secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, António Guterres, în 2019.