Mesaj dur de la un medic pentru famiile celor aflati la ATI
Mesaj dur de la un medic pentru famiile celor aflati la ATI

Un medic a venit cu un mesaj dur pentru famiile pacienților internați acum pe secția de ATI. Acesta este doctor la Spitalul Colentina și spune că vaccinarea este singura cale prin care se poate scăpa de pandemie, iar mulți realizează asta doar atunci când cineva apropiat ajunge să se zbată între viață și moarte.

Mesaj dur de la un medic pentru famiile celor aflați la ATI

Medicului Laura Zarafin este de părere că situația din secțiile ATI ar fi fost mult mai simplă acum, dacă pacienții ajunși în stare gravă în unitățile medicale nu s-ar fi gândit că devin „cobai” și s-ar fi vaccinat împotriva Covid-19.

„Mă gândesc la toți cei ce sunt acum în ATI la noi. Familiile lor caută tot felul de „pile”, ne sună disperați. Oare acum cred în medici?. Mă gândesc la toți cei ce sunt acum în ATI la noi. Nevaccinați. Care nu cred în vaccin, mulți nu cred nici în medici. Familiile lor caută tot felul de <pile>, ne sună disperați să ne întrebe dacă să facă rost de tocilizumab! Mă întreb – oare acum cred în medici ? Nu era mai simplu să se vaccineze?”, este mesajul transmis de medicul primar ATI, Lara Zarafin, de la Spitalul Colentina.

Mesaj dur de la un medic pentru famiile celor aflati la ATI
Mesaj dur de la un medic pentru famiile celor aflati la ATI

Jumătate din personalul medical de la Spitalul Colentina este nevaccinat

Medicul trage un semnal de alarmă și spune că vaccinul a fost testat deja de ”cobai”, pentru ca noi s fim în siguranță.

„Cobaii au fost cei 40.000 de voluntari pe care s-au făcut testele și personalul medical din lumea întreagă, căci ei au fost vaccinați primii. Există deja peste 6 miliarde de doze de vaccin anti Covid administrate și peste 3 miliarde de oameni vaccinați. Cum să mai spui că ești cobai?”, mai spune Laura Zarafin, potrivit Mediafax.

Medicul arată și care este diferența dintre o țară unde vaccinarea a ajuns la 75-80% și România, unde numărul celor care s-au imunizat este mult mai mic. Aceasta spune că secțiile de ATI sunt aproape goale în acele țări, pe când în România ”se stă la coadă în ambulanță”.

Cu toate acestea, doar jumătate din personalul medical al Spitalului Colentina s-a imunizat în fața temutului virus, în condițiile în care se știa că valul patru va veni și va lovi în forță în România. Din această cauză, Victor Cauni, managerul Spitalului Colentina, a atras atenția asupra acestei situații, săptămâna trecută, și a spus că în curând nu va mai avea cine să asigure turele.