Elodia Ghinescu este considerata moarta, ucisa de sotul ei, Cristian Cioaca
Elodia Ghinescu este considerata moarta, ucisa de sotul ei, Cristian Cioaca

O vedetă de la noi face dezvăluiri despre Elodia Ghinescu la 15 ani de la dispariție. Această vedetă susține a băut cafea cu avocata dispărută într-un bar din Brașov, în timp ce la OTV se dezbătea dispariția ei. Despre ce vedetă este vorba, vedeți în rândurile de mai jos.

Elodia Ghinescu s-a găsit cu această vedetă într-un hotel din Brașov. „Deci noi am băut o cafea cu femeia aia”

Magda Ciumac a făcut dezvăluiri după 15 ani de la dispariția Elodiei Ghinescu. Dispariția avocatei Elodia Ghinescu a ţinut mult timp primele pagini ale ziarelor şi nici până astăzi nu se știe concret ce s-a întâmplat cu ea.

Astfel, Magda Ciumac, căsătorită la acea vreme cu Tolea Ciumac, spune că s-au întâlnit cu Elodia Ghinescu într-un bar al unui hotel din Brașov.

Magda Ciumac spune ca a baut cafea cu Elodia Ghinescu intr-un bar din Brasov
Magda Ciumac spune ca a baut cafea cu Elodia Ghinescu intr-un bar din Brasov

Magda Ciumac, activă pe TIKTOK

Magda Ciumac este foarte activă pe rețelele de socializare, mai ales pe TikTok, unde îi ține la curent pe fanii virtuali cu tot ceea ce face. Astfel, în ultimul live al ei, a făcut dezvăluiri neașteptate despre cazul Elodiei Ghinescu.

Magda Ciumac și-a luat toți prietenii virtuali prin surprindere şi a făcut dezvăluiri neașteptate despre cazul care a fost dezbătut de toată România cu mai bine de un deceniu. Astfel, Magda Ciumac spune că a văzut-o pe avocată în timp ce Dan Diaconescu dezbătea la OTV-ul său dispariția avocatei.

Magda Ciumac s-a găsit cu Elodia Ghinescu

„Eu știam clar că noi ne văzusem cu acea avocată, ca să știți adevărul. În Brașov, la un bar, era un hotel înainte, pe dreapta, la intrare pe strada lungă. Nu știu dacă mai este acum în Brașov (n.r locația). Noi ne-am văzut cu Elodia Ghinescu la masă! Deci noi am băut o cafea cu femeia aia. Eu nu eram atunci cu pozele, eram mică, aveam 21 de ani, când am născut… Vă dați seama că au trecut atâția ani”, a dezvăluit Magda Ciumac.

Magda Ciumac, invitată obișnuită la OTV

În perioada OTV, Magda Ciumac îşi expunea viaţa privată cu ajutorul lui Dan Diaconescu. Cu soţul ei de la acea vreme, luptătorul Tolea Ciumac, a avut multe „meciuri”, atât prin presă, cât şi prin sălile de judecată.

Odată cu dispariţia televiziunii OTV, a dispărut şi Magda Ciumac, însă a reapărut peste ani pe reţelele sociale. Acum, pe TikTok are o comunitate uriaşă pe care o ţine la curent cu noutăţile din viaţa ei şi ale lui Saşa, băiatul pe care-l are cu luptătorul Tolea Ciumac.

Cu cine se iubește Magda Ciumac

Un singur lucru nu a dezvăluit până acum: dacă are şi cine este iubitul ei. Astfel, în urmă cu puțin timp, Magda Ciumac a făcut marea dezvăluire, şi asta pentru a pune capăt bârfelor că umblă cu bărbaţi de vârsta a treia. Nu doar că are un iubit tânăr, ci este și căsătorită cu el de aproximativ trei ani de zile. Soţul ei se numeşte Ricardo şi este italian.

Magda Ciumac a fost foarte emoționată, la fel și partenerul ei, care a și rugat-o să le traducă fanilor ei declarația de dragoste pe care i-a făcut-o în direct.

Magda Ciumac are soț italian

„Ia să vedeți ce bărbat am eu, am emoții.(…) Stați, avem emoții și noi, zici că suntem în prima zi! El a zis că sunt iubirea vieții lui și este foarte îndrăgostit de mine, pe viață! Voi sunteţi norocoși să mă cunoașteți, dar el este norocos să mă aibă.

Sufletul meu este la fel pentru toată lumea și el de-asta mă iubește. A spus că toți sunteți pentru mine foarte speciali. Este fericit că eu am acest suflet pur pentru toată lumea în aceeași măsură”, a spus Magda Ciumac pe contul de TikTok.