Nou val de coronavirus in Grecia
Nou val de coronavirus in Grecia

Autoritățile din Grecia sunt în alertă după ce a explodat numărul cazurilor de COVID. Un nou val de covid-19 se răspândeşte în Europa în plin sezon estival. Multe ţări iau în calcul revenirea la restricţii.

Grecia, în alertă după ce a explodat numărul cazurilor de coronavirus. Restricțiile ar putea fi reintroduse

Un nou val de coronavirus se răspândeşte în Europa în plin sezon estival, în contextul în care multe ţări au renunţat la certificatul verde şi la mască la începutul verii. Acum, după înmulţirea cazurilor de coronavirus, autorităţile analizează revenirea la restricţii.

Deocamdată cei mai mulţi au făcut recomandări pentru populaţie, dar dacă se menţine trendul crescător nu este exclusă reintroducerea de restricţii de circulaţie în Europa.

Covidul se raspandeste ingrijorator in Grecia
Covidul se raspandeste ingrijorator in Grecia

Grecia a renunțat la restricțiile anti-covid acum două luni

Autorităţile din Grecia sunt în alertă, după ce numărul cazurilor de infecţie cu virusul SARS-COV2 s-au înmulțit considerabil în această perioadă.

Explozia cazurilor COVID-19 în Grecia vine la două luni după ce autorităţile elene au ridicat toate restricțiile legate de COVID la intrarea în țară.

Ce se întâmplpă dacă ești depistat cu coronavirus în concediul din Grecia

Turiștii din Grecia care au coronavirus nu mai sunt obligați să intre în carantină, dar sunt sfătuiți să se autoizoleze în camerele lor atâta cât timp au rezervare făcută.

Nu îi obligă nimeni să o facă, astfel că vor putea călători cu avionul, feribotul sau alte mijloace de transport cu condiția să poarte tot timpul mască de protecție de tip FFP2 sau KN95 (cu protecție ridicată), scrie Digi24.

Turiștii infectați cu covid sunt sfătuiți să se autoizoleze

Prevederile sunt cuprinse într-un nou protocol sanitar emis în această săptămână de ministerele Turismului, Sănătății și Economiei.

Noul protocol prevede că în cazul unui turist depistat pozitiv cu COVID-19 cazat într-un hotel din Grecia, acesta va fi sfătuit să se autoizoleze în camera sa de hotel. Turistului i se va pune la dispoziție o mască și va fi informat medicul intern al unității, ori în cazul hotelurilor care nu au medic, se apelează la medicul local pentru a face o evaluare a persoanei infectate.

Autoritățile sanitare, informate de cazul respectiv depistat

În plus, va fi informat organismul de sănătate publică despre cazul turismului cu copronavirus.

În cazul în care pacientul va necesita spitalizare, acesta va fi transportat cu ambulanța sau prin orice alt mijloc necesar la cel mai apropiat centru de sănătate.

În schimb, cetățenii greci care sunt testaţi pozitiv la coronavirus trebuie să rămână în autoizolare timp de cinci zile, conform autorităților elene.