ISU, sfaturi contra caniculei
ISU, sfaturi contra caniculei. Sursa foto: playtech.ro

În contextul zilelor caniculare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a făcut recomandări importante pentru populație, astfel încât să treacă cu bine peste această perioadă. Ce trebuie să faceți.

Recomandări împotriva caniculei. Ce aveți de făcut în această perioadă

Primul val de caniculă s-a instalat în România, astfel că populația, cea care nu se află la malul mării în această perioadă, suferă teribil.

Pentru a depăși cu succes zilele foarte călduroase, ISU vine cu câteva recomandări foarte importante.

Recomandările ISU pe timp de caniculă

”-Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;
-Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
-Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius;
-Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (spaţii publice, magazine);

Purtați pălării de soare

-Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
-Pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă;
-Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
-Nu consumaţi alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;

Nu consumați cafea

-Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
-Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;
-O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;

Petreceți mai mult timp la interior

-Evitaţi activitaţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc).
-Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
-Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesandu-vă de starea lor de sănătate”, anunță ISU Dâmbovița pe pagina sa de internet.

Cum să îți răcorești locuința

Experții în supraviețuire învață populația, cea care nu are aer condiționat, cum sepot simți bine în propria locuință, respectiv cum să o răcorească.

”-Închideţi ferestrele expuse la soare, trageţi jaluzelele şi/sau draperiile;
-Ţineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă;
-Deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă;
-Stingeţi sau scadeţi intensitatea luminii artificiale;
-Închideţi orice aparat electrocasnic de care nu aveţi nevoie”, mai sfătuiește ISU Dâmbovița.