Vladimir Putin, ameninta toate tarile NATO
Vladimir Putin, ameninta toate tarile NATO

Ministrul Apărării, Vasile Dâncu, a spus că Rusia este în acest moment o amenințare pentru România. Vladimir Putin reprezintă în acest moment o amenințare pentru întreg spațiul estic la NATO, inclusiv pentru țara noastră, în contextul actualelor tensiuni cu Ucraina, însă Alianța Nord-Atlantică este pregătită și are scenarii și planuri pentru indiferent de cum vor decurge lururile. Rusia are în prezent peste 120.000 de soldați campați la granița cu Ucraina.

Rusia poate invada oricând Ucraina. Ministrul Apărării din România susține că NATO este pregătit pentru orice scenariu

Vasile Dîncu, ministrul Apărării, spune că nivelul de alertă în ceea ce privește un eventual atac al Rusiei este unul coborât, însă se ia în considerare orice scenariu.

Ministrul Apărării crede că ceea ce face Vladimir Putin, camparea armatei la granița Ucrainei, este o strategie de impresionare a SUA, în vederea unor noi negocieri.

Vasile Dincu spune ca Rusia reprezinta o amenintare pentru toate tarile NATO
Vasile Dincu spune ca Rusia reprezinta o amenintare pentru toate tarile NATO

Situația este complicată

Este o situație complicată din punct de vedere strategic, însă dincolo de faptul că trebuie să fii mereu pregătit pentru o situație de criză, pentru o surpriză strategică pe care o poate face Rusia, de exemplu, dincolo de aceste lucruri, nivelul de alarmă, să zicem, este unul coborât, din perspectiva asta. Sunt mișcări strategice și aici analizele sunt de multe tipuri. Ieri, de pildă, George Friedman avea un articol interesant în care vorbea despre faptul că este o mișcare mai degrabă de impresionare pe care o face Rusia în acest moment – încearcă să câștige teren în următoarea negociere cu Statele Unite. Există un pachet de negociere în acest moment între Statele Unite și Rusia. 

România, între ciocan și nicovală?

Noi suntem în jurul constituirii a două concepte strategice foarte importante: unul este cel european, de busolă strategică, se discută între noi, negociem în fiecare zi cu țările europene și care va fi definitivat undeva în luna ianuarie – și e o presiune pe Europa din perspectiva asta, și conceptul strategic al NATO, care va veni în luna iunie, la summitul de la Madrid. Asta înseamnă că Rusia și alte țări care au devenit în ultima vreme mai agresive în acțiunea lor – alte țări, cum este China, au pătruns recent, în ultimii ani, ca mare jucător strategic și militar –  caută să-și mărească influența și să influențeze cumva acest tip de concept strategic pe care îl vom naște noi, țările din NATO, anul viitor”, a declarat Vasile Dîncu la Digi24.

Rusia, amenințare pentru toate țările NATO, nu doar pentru România

Vasile Dîncu susține cu Rusia este o amenințare în această perioadă nu numai pentru țara noastră. În cazul în care amenințările vor deveni realitate ar exista un planal NATO. NATO se ghidează după două principii, dialog și descurajare. Deocamdată, planul NATO este dialogul, cu care încearcă să convingă Rusia să termine cu amenințările.

Nu știu Vladimir Putin, pentru că noi în armată și în politicile de apărare nu ne referim la personaje, chiar dacă sunt personaje politice cu o mare forță decizională. În orice caz, Rusia este în acest moment o amenințare pentru tot spațiul acesta al nostru și probabil că următorul concept strategic al NATO va defini mult mai clar acest lucru, faptul că Rusia prin acțiunile din ultima vreme este o amenințare la adresa țărilor din zonă, cel puțin, și care sunt țări NATO.

Dacă amenințările se concretizează, NATO ar avea planul pus la punct

Evident, există și un plan care va fi pus în practică legat de aceasta și sigur, există și un plan de măsuri pe care politicul le poate gândi în acest sens, în cazul în care amenințările devin realitate și sunt puse în practică, pornind de la strategii de îndiguire economică, de blocaje și alte lucruri care se întâmplă în general în aceste situații. Să sperăm să nu ajungem la această situație.

Până la urmă, NATO și conceptul din 2010 al NATO avea două cuvinte-cheie: dialog și descurajare. Iar acum, ideea pe care o avansează NATO continuu – l-am auzit recent pe secretarul general-adjunct al NATO, dl. Mircea Geoană, aici, la București, spunând – este că dialogul este principala țintă cu care merge în acest moment NATO către Rusia, încercarea de a întări dialogul și de a încerca să se intre în niște cadre raționale, în proceduri internaționale, pentru a nu mai avea fenomene precum anexarea Crimeei sau, în această situație, amenințările la adresa independenței Ucrainei”, a mai spus Vasile Dîncu.

Cum se pregătește NATO

Între timp, la amenințările Rusiei, NATO concepe planuri pentru fiecare situație în parte.

România este parte a NATO și face parte din strategia generală a NATO pentru această zonă. Există planuri pentru toate situațiile, NATO are planuri pentru orice situație, sunt codificate, sunt procedurate. Sigur că deocamdată, ceea ce realizează NATO pe acest flanc estic este să întărească o prezență avansată a trupelor – avem trupe în Polonia, în țările baltice sunt batalioane internaționale.

Se intensifică supravegherea spațiului aerian și maritim

Sigur că vor fi și alte măsuri pe care le va lua NATO în această perioadă. Se intensifică supravegherea spațiului aerian, maritim. În această perioadă de alarmă se caută cât mai multe informații despre asta și este pregătit până la urmă un anumit plan. În funcție de scenarii se va activa acest plan. Planul nu este public și nu poate fi comunicat în detaliu la televiziune”, a mai precizat ministrul Apărării pentru sursa citată mai sus.