Vasile Cazan a decedat de coronavirus
Vasile Cazan a decedat de coronavirus

Directorul Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş, dirijorul Vasile Cazan, a decedat la vârsta de 68 de ani. Muzicianul era internat de mai multe zile la terapie intensivă, după ce a fost infectat cu COVID-19. Din nefericire, acesta suferea și de alte afecțiuni, iar infecția cu noul virus i-a fost fatală.

A murit dirijorul Vasile Cazan. Avea 68 de ani și a fost răpus de COVID-19

Vasile Cazan, 68 de ani, dirijor și director al Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș a decedat de coronavirus.

Acesta s-a zbătut între viață și moarte, timp de o săptămână, la Terapie Intensivă, ca într-un final, virusul ucigaș să îl răpună.

Vasile Cazan suferea si de alte boli, astfel ca infectia cu coronavirus i-a fost fatala
Vasile Cazan suferea si de alte boli, astfel ca infectia cu coronavirus i-a fost fatala

Vasile Cazan vorbea cu fiecare pe limba lui

A avut întotdeauna un cuvânt bun pentru toată lumea şi într-un mod tipic cetăţenilor mai în vârstă din Târgu Mureş se exprima întotdeauna în limba maternă a persoanei cu care vorbea.

Vasile Cazan a condus Filarmonica din oraș timp de 20 de ani

Vasile Cazan a condus Filarmonica de Stat Târgu Mureş mai bine de 20 de ani, dar a fost mult mai mult decât un director, a fost un adevărat mentor care a crescut mai multe generaţii, insuflându-le dragostea pentru muzică.

Vom păstra memoria lui pentru totdeauna. Dumnezeu să te odihnească în iubirea sa, domnule director!„, a scris preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc, pe pagina personală de Facebook.

Ce studii avea Vasile Cazan

Vasile Cazan s-a născut în anul 1952 în Târgu Mureş. A studiat vioara, viola şi pianul şi a absolvit Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a studiat dirijatul coral cu profesorii Dorin Pop şi Florentin Mihăescu, perfecţionându-se apoi şi cu maestrul Marin Constantin.

Vasile Cazan a făcut şi o serie de cursuri de perfecţionare pentru dirijat orchestra la New York, SUA.

Vasile Cazan, distins cu cele mai importante premii ale urbei

Astfel, în 2012 a primit din partea Instituţiei Prefectului – Judeţului Mureş cea mai înaltă distincţie a judeţului, „Fibula de la Suseni”, iar în anul 2015, Primăria Târgu Mureş i-a conferit distincţia „Pro Cultura”.