Cum va fi vremea mari, 25 decembrie 2020
Cum va fi vremea mari, 25 decembrie 2020

Meteorologii Administrațuiei Naționale de Meteorologie au făcut prognoza meteo pentru ziua de marți, 15 decembrie 2020. Veștile sun nesperat de bune, temperaturile sunt mai calde decât normalul perioadei.

Prognoza meteo ANM marți, 15 decembrie 2020. Vreme incredibilă pentru această perioadă

Potrivit prognozei meteo de marți, 15 decembrie 2020, vremea va fi caldă pentru această dată, scrie gandul.ro. Cerul va fi variabil în zonele de deal şi de munte, dar în zonele joase de relief, mai ales din estul şi sudul ţării, îndeosebi în prima parte a zilei şi noaptea vor fi nori joşi şi pe alocuri ceaţă, ploi slabe sau burniţă.

În regiunile intracarpatice, ceaţa se va semnala pe arii mai restrânse, cu precădere dimineaţa şi noaptea, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, ziua, în sud-estul teritoriului.

ANM anunta vreme de toamna in plina iarna
ANM anunta vreme de toamna in plina iarna

Care vor fi temperaturile maxime

Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 9 grade Celsius, iar cele minime între -6 şi 4 grade Celsius, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre -10 grade Celsius.

În Capitală, vremea se menţine mai caldă decât în mod normal la această dată. În prima parte a zilei şi noaptea vor fi nori joşi sau ceaţă şi, trecător, vor fi condiţii de burniţă. Vântul va sufla în general slab, iar temperatura maximă va fi de 6-8 grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul a 0 grade Celsius.

Prognoza meteo ANM miercuri, 16 decembrie 2020

Temperaturile se vor menţine mai ridicate decât în mod normal și miercuri, pentru această perioadă, dar vremea va fi în general închisă şi ploioasă. Conform ANM, maximele vor atinge 10 grade în sudul ţării.

Cum va fi vremea în Capitală

Miercuri: Vremea va fi închisă. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă şi burniţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximã va fi de 5…6 grade, iar cea minimă de 1…2 grade.