Deși sâmbătă temperaturile au fost mai ridicate, maximele ajungând și până la 17 grade Celsius, vremea se răcește în ziua ziua de Sfântul Nicolae, iar vântul va sufla puternic în mai toate regiunile țării.
Prognoza meteo pentru ziua de duminică, 6 decembrie. Cum va fi vremea de alegerile Parlamentare 2020
Astfel, potrivit prognozei meteorologilor ANM pentru ziua de duminică, 6 decembrie 2020, ziua de Sfântul Nicolae, vremea intră într-un proces de răcire, mai ales în regiunile din est, unde temperaturile pornesc de la 1 grad Celsius, scrie gandul.ro.
Vremea va fi închisă, cu precipitații și vânt puternic în toate regiunile țării. Ploile vor fi mai însemnate cantitativ în zona Olteniei, iar pe spații mai mici va ploua și în Muntenia, Dobrogea și zona de sud a Moldovei. Acolo unde vremea se răcește, frigul va fi accentuat și de prezența vântului care se va manifesta cu putere.

Unde vor fi temperaturi de până la 15 grade Celsius
Duminică, în zona de vest și nord-vest a țării va fi soare, iar temperaturile cele mai ridicate se vor înregistra în Maramureș, Banat, în zona Crișanei, maxime de până la 14-15 grade Celsius.
Acelea sunt singurele zone cu cer variabil, dar nu sunt zone ocolite de vântul puternic, mai ales în zona Banatului, unde sunt prognozate rafale de până la 60 de kilometri la oră.
Cum va fi vremea în București de Moș Nicolae
În București vremea se răcește, maxima va fi în jurul valorii de 7 grade Celsius, cu ploaie și vânt puternic.
La munte, se întorc ninsorile, mai ales în Carpații Meridionali. Pe Valea Prahovei vor fi mai întâi precipitații mixte, iar duminică seară apar ninsorile.
Cum va fi iarna dacă ninge de Moș Nicolae
Din bătrâni se spune că dacă Moș Nicolae își scutură barba albă, adică dacă va ninge pe 6 decembrie, vom avea parte de o iarnă grea. Dacă Moșul nu își va scutura barba, vom avea parte de o iarnă ușoară.



























