Agenția Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo valabilă pentru ziua de miercuri, 30 septembrie! Astfel, aflăm că vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei în care ne află.
ANM a emis prognoza meteo pentru ziua de miercuri, 30 septembrie
Cerul va avea înnorări și va ploua pe arii relativ extinse în jumătatea de nord a țării și la munte și pe suprafețe mici în rest. În zona montană de peste 1800 m temporar se vor semnala precipitații mixte.
Pe arii restrânse vor fi cantități de apă mai însemnate, în special prin acumulare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în majoritatea regiunilor, îndeosebi în cursul zilei, cu viteze mai mari în sud-vest și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 și 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 și 15 grade.

Temperatura maximă va ajunge în București la 20 de grade Celsius
În Moldova, local în Transilvania, Maramureș și la munte prognoza meteo anunță că vor fi perioade în care va ploua însemnat cantitativ și în care, îndeosebi în Moldova, se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată (averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină).
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în Moldova, 40…60 l/mp.
În Bucureşti, miercuri, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va avea înnorări și vor fi condiții de ploaie. Vântul va sufla moderat, cu intensificări pe parcursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 11…13 grade.


























