Meteorologii au anuntat ploi in vestul si sud-vestul Romaniei
Meteorologii au anuntat ploi in vestul si sud-vestul Romaniei

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie au făcut prognoza meteo pentru ziua de luni, 12 octombrie. Potrivit prognozei ANM, în regiunile vestice şi sud-vestice vremea va deveni în general răcoroasă, înnorările se vor accentua treptat, iar aria ploilor se va extinde începând din a doua parte a zilei.

Prognoza meteo ANM pentru luni, 12 octombrie 2020. Unde va fi cald și frumos. Unde va ploua

Prognoza ANM pentru luni, 12 octombrie 2020 informează că vom avea parte de o zi mohorâtă într-o parte de țară, și frumoasă, și caldă, în cealaltă parte.

În zona de vest și sud-vest a României vremea va deveni răcoroasă, se va înnora treptat, ajungând ca în a doua parte a zilei să plouă în majoritatea zonelor.

In zonele unde nu va ploua va fi mai cald decat normaul datei calendaristice
In zonele unde nu va ploua va fi mai cald decat normaul datei calendaristice

Va ploua serios în zonele anunțate de meteorologi

Potrivit meteorologilor, local se vor cumula cantităţi de apă însemnate şi vor fi posibile descărcări electrice.

În restul teritoriului, valorile termice vor fi cu mult mai ridicate decât cele normale pentru a doua decadă a lunii octombrie.

Temperaturile ajung și la 26 de grade Celsius

Astfel, pe parcursul zilei cerul va fi parţial noros în sud-est unde doar pe spaţii mici va ploua, iar seara şi noaptea înnorări mai persistente şi pe alocuri burniţă sau ploi slabe vor fi în regiunile estice şi centrale, în zonele montane şi în cele submontane din sud.

De asemenea, vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales în cursul nopţii pe crestele montane și în sud-vest.

Ce temperaturi sunt anunțate luni, 12 octombrie 2020

Temperaturile maxime se vor încadra între 13 și 15 grade Celsius în Banat și 26 de grade Celsius în sudul Munteniei.

Temperaturile minime vor fi în general cuprinse între 8 și 16 grade Celsius. Pe arii restrânse meteorologii ANM avertizează ca va fi ceaţă.

Cum va fi vremea în București

Vremea în Capitală va fi predominant frumoasă şi mult mai caldă decât în mod normal pentru data calendaristică în care ne aflăm. Astfel, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.

Temperatura maximă va fi de 25-26 de grade Celsius, în timp ce cea minimă va oscila între 14 și 15 grade Celsius. De asemenea, meteorologii avertizează că este posibil dimineața și noaptea să se creeze condiții de ceață.