Autoritatile se asteapta la dublarea numarului de imbolnaviri cu coronavirus
Autoritatile se asteapta la dublarea numarului de imbolnaviri cu coronavirus

Autoritățile medicale din România au făcut un anunț ȘOCANT. Cazurile de coronavirus se vor dubla, iar cel al morților se va tripla în următoarea perioadă. Alexandru Rafila, reprezentantul OMS în România, a atras atenţia joi, când România a sărit de 6.000 de cazuri noi de coronavirus în 24 de ore, că dacă nu se iau măsuri, numărul bolnavilor ar putea exploda întradevăr.

Alexandru Rafila, anunț șocant: Numărul de cazuri de coronavirus se vor dubla, iar cel al deceselor se va tripla 

Anunț ȘOCANT făcut de autoritățile medicale din România. Cazurile de coronavirus se vor dubla, iar numărul morților se va tripla în următoarea perioadă. Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, susţine că presiunea pe sistemul sanitar va fi şi mai mare, existând posibilitatea să nu mai facă faţă tuturor cazurilor, astfel că mortalitatea s-ar putea dubla sau chiar tripla.

Constatăm în fiecare săptămână un salt de 1.000 de cazuri, lucrul acesta pune presiune pe capacitatea de a acorda asistenţă medicală specializată. În mod clar, în momenul de faţă trebuie acţionat la nivelul sistemului de sănătate publică, pentru că e singurul loc unde putem să identificăm mai devreme cazurile şi să testăm contacţii (…).

Alexandru Rafila, reprezentantul OMS in Romania
Alexandru Rafila, reprezentantul OMS in Romania

Dublarea cazurilor de coronavirus poate veni și mai repede de o lună

Cu cât facem lucrul acesta mai rapid şi nu aşteptăm zile să obţinem rezultatul unui suspect, cu atât putem să ţinem lucrurile sub control. Dacă numărul de cazuri va creşte foarte mult, atunci o să pierdem şi această oportunitate, pentru că sistemul de sănătate publică şi aşa e de multe ori depăşit de numărul actual de cazuri. 

Dacă se dublează, de exemplu, numărul de cazuri, capacitatea şi calitatea intervenţiei scad foarte mult. În maxim o lună poate veni dublarea, poate în şi mai puţin timp (…).

O cincime din cazuri, doar în București

În Bucureşti, avem o cincime din cazurile înregistrate în România, ceea ce este foarte mult, iar Bucureştiul este un oraş dinamic, mult transport public. În ce priveşte mortalitatea, noi am plecat de pe un loc nefavorabil, locul 1 sau 2 în ultimele luni, deşi nu aveam multe cazuri.

O să vedeţi, pe măsură ce aceste cifre cresc şi sistemul de sănătate nu mai poate absorbi pacienţii, mortalitatea se va dubla sau se va tripla. În 2-3 săptămâni, cifrele vor fi foarte importante în percepţia publicului, pentru că mortalitatea va creşte şi oricâte eforturi vom face, dacă nu oprim creşterea, asistenţa medicală va fi limitată din punct de vedere al posibităţilor„, a spus medicul Alexandru Rafila, joi, la Antena 3.

România a depășit pragul de 6000 de infectări zilnice

Grupul de Comunicare Strategică a informat joi, 29 octombrie 2020, 6.481 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, 83 decese şi 868 de persoane internate la Terapie Intensivă.

Până astăzi, 29 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 229.040 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 163.852 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

Ce localități stau cel mai rău în ceea ce privește numărul de infecții la mia de locuitori

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 6.481 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, arată datele comunicate joi.

De asemenea, coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori  a fost corectat pentru Bucureşti. Cel mai mare nivel al acestui indicator este acum în Sălaj, cu 4,11, urmat îndeaproape de Cluj, cu 4,3.