Primul Capitalei, Nicușor Dan, a vorbit despre redeschiderea școlilor din București. Edilul a venit cu o recomandare, după ce s-a sfătuit cu specialiști din domeniul medical.
Nicușor Dan a spus când se vor redeschide școlile în București
Nicușor Dan spune că cei mici transmit noul virus, așa că școlile ar putea deveni un focar de coronavirus. Primarul General a spus că el susține ca redeschiderea școlilor să se facă atunci când numrul noilor îmbolnăviri va scădea sub 3 la mia de locuitori, dar nu mai devreme de-atunci.
”Copiii sunt transmițători ai acestei boli. Specialiștii în care am încredere au spus acest lucru. Întrucât școlile sunt o sursă de transmitere a bolii, o măsură de siguranță, în condițiile în care suntem și în București, putem să facem și școală online, în condiții acceptabile. Este o măsură pe care eu o susțin cu toată inima. Până când nu vom scădea acel indice sub 3, cum au stabilit specialiștii, eu susțin ca școlile să rămână închise”, a spus Nicușor Dan, la B1 TV.

”Mortalitatea se va dubla sau se va tripla”
În ultimele 24 de ore, în Capitală au fost raportate 1129 de cazuri noi de COVID-19, cel mai mare număr de pănă acum. Incidența cazurilor este de 3,69, mai mare decât cea din ziua anterioară. La nivel național au fost 6.481 de cazuri noi de coronavirus, cu peste 1.000 de infecții mai mult decât cu o zi în urmă, cea mai mare creștere de la o zi la alta și un nou record absolut.
Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, medicul Alexandru Rafila, vine cu vești foarte proaste pentru populație. Acesta spune că mortalitatea se va dubla sau chiar se va tripla.
”În Bucureşti, avem o cincime din cazurile înregistrate în România, ceea ce este foarte mult, iar Bucureştiul este un oraş dinamic, mult transport public. În ce priveşte mortalitatea, noi am plecat de pe un loc nefavorabil, locul 1 sau 2 în ultimele luni, deşi nu aveam multe cazuri.
O să vedeţi, pe măsură ce aceste cifre cresc şi sistemul de sănătate nu mai poate absorbi pacienţii, mortalitatea se va dubla sau se va tripla. În 2-3 săptămâni, cifrele vor fi foarte importante în percepţia publicului, pentru că mortalitatea va creşte şi oricâte eforturi vom face, dacă nu oprim creşterea, asistenţa medicală va fi limitată din punct de vedere al posibităţilor”, a avertizat medicul Alexandru Rafila la Antena 3.



























