Mihai Budeanu, de la 3 Sud Est, în stare gravă la spital, după ce s-a infectat cu coronavirus
Mihai Budeanu, de la 3 Sud Est, în stare gravă la spital, după ce s-a infectat cu coronavirus

Mihai Budeanu, unul dintre membrii trupei 3 Sud Est, s-a infectat cu coronavirus, iar starea sa de sănătate este una destul de gravă. Cântărețul este internat în acest moment pe secția Terapie Intensivă a Spitalului Municipal Medgidia. Artistul de 44 de ani este în stare gravă și are nevoie de plasmă.

Mihai Budeanu, de la 3 Sud Est, în stare gravă la spital, după ce s-a infectat cu coronavirus

Prima dată, vedeta a fost internat în Spitalul Municipal Mangalia (spital suport COVID), dar în cursul zilei de joi, 19 noiembrie, a fost transferat la Spitalul Municipal Medgidia, pentru a primi tratamentul cu plasmă.

”Starea lui de sănătate nu este foarte bună. Era internat la noi în spital, pe Secţia de Terapie Intensivă. Necesita plasmă, însă unitatea noastră nu oferă, deocamdată, astfel de tratament. A fost transferat la Medgidia”, a declarat pentru presa locală un medic de la Mangalia.

Mihai Budeanu, de la 3 Sud Est, în stare gravă la spital, după ce s-a infectat cu coronavirus
Mihai Budeanu, de la 3 Sud Est, în stare gravă la spital, după ce s-a infectat cu coronavirus

”I se administreaza plasma si tratament de specialitate”

”Da, este adevarat. Colegul nostru Mihai este infectat cu Covid 19 si este internat in sectia de terapie intensiva a Spitalului Municipal Medgidia. I se administreaza plasma si tratament de specialitate.

Sa speram ca starea lui se va imbunatati cat mai repede. Nu este de joaca cu acest virus!!! Aveti grija de voi si de cei din jurul vostru respectand regulile de protectie. Va tinem la curent cu starea lui Mihai”, este mesajul postat pe pagina oficială de Facebook a formației.

Constanța intră în carantină

Municipiul Constanța va intra în carantină, începând, probabil, din acest weekend, din cauza numărului tot mai mare de infectări.

”În momentul de față se elaborează hotărârea prin care se impune instituirea carantinei și intenționăm să lăsăm o zi între transmiterea propunerii și instituirea efectivă a carantinei. În principiu, aceasta va fi instituită de sâmbătă sau de vineri seară. Va fi limitată doar libertatea de circulație a persoanelor. Nu vrem să fie afectate activitățile economice, nu vor fi restricții suplimentare pentru acestea”, declara joi prefectul Silviu-Iulian Coşa, la Antena 3.

”În primul rând, e vorba de restricțiile care vizează limitarea libertății de mișcare a persoanelor. Circulația se va realiza fie pe baza unei declarații pe proprie răspundere, al cărei model îl avem, ori pe baza adeverinţei de la angajator sau pe bază de legitimație de serviciu, atunci când e vorba de deplasările la locul de muncă. O persoană care a fost plecată din județ, poate intra înapoi pe baza cărții de identitate care dovedește că are domiciliul în Constanța și pe baza unei legitimații sau adeverințe, care să ateste că are locul de muncă în alt județ”, a explicat prefectul.

La nivelul judeţului Constanţa, paturile pentru tratarea bolnavilor COVID-19 sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecţioase (120 – 140 ocupate, capacitate suplimentată), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 – 84 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 150 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (111 – 97 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (56 – 55 ocupate) şi Secţia Exterioară Agigea (55 – 36 ocupate). Rata de incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cumulate în ultimele 14 zile în municipiul Constanţa este de 9.11, iar pe judeţ, 5.97.