Intrarea Maicii Domnului în Biserică se sărbătorește pe 21 noiembrie și figurează în calendarul creștin ortodox ca mare sărbătoare însemnată în cruce roșie, în plin post al Crăciunului. Astfel, la această dată creștinii o prăznuiesc pe Sfânta Fecioara Maria cea Milostivă, care face minuni pentru cei aflați la nevoie.
Intrarea în biserică a Maicii Domnului. Ce trebuie să faci în această zi mare, ca totul să-ți meargă bine
Intrarea în biserică a Maicii Domnului este o sărbătoare mare creștină care se sărbătorește astăzi, 21 noiembrie, în plin Post al Crăciunului. Astfel, cei ce postesc pot mânca pește, în această zi fiind Dezlegare la pește.
De asemenea, în această zi, este bine să dai de pomană o lumânare albă. Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este prima mare sărbătoare din postul Crăciunului 2020 şi este prima zi din post în care credincioşii au dezlegare la peşte.

Ce semnifică Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
Marea Sărbătoare creștină vine cu o serie de tradiţii şi superstiţii care, dacă sunt respectate, există credinţa că atrag norocul, sporul și sănătatea credincioșilor.
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului vorbește despre momentul în care Fecioara Maria, în vârstă de 3 ani, a fost adusă de părinţii săi, Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, în Templul din Ierusalim, unde a trăit timp de 12 ani.
Ce nu este bine să faci în această zi
Există credinţa că, în această zi de Sărbătoare, cerurile se deschid, iar oamenii pot înțelege graiul animalelor. Este momentul în care credincioșii se roagă pentru împlinirea celor mai arzătoare dorințe.
Fetele care vor să-și afle ursitul, merg la fântâna din sat cu o lumânare albă. La cântatul cocoşului, fiecare fată aprinde lumânarea aşezată pe marginea fântânii şi priveşte în fântână.
Cum își află domnișoarele ursitul
Pe luciul apei, fata care împlineşte ritualul are șansa să vadă chipul ursitului ei. Credincioșii duc la biserică, spre a fi sfinţite, bucate de post și preparate din peşte. Apoi, acestea sunt date de pomană copiilor şi oamenilor nevoiaşi.
De asemenea, în ziua praznicului, la biserică se fac pomeniri pentru cei care au murit în condiţii suspecte, înecaţi şi fără lumânare. În memoria acestora se împart pachete cu peşte, cu fructe şi lumânări sau candele.
Ce se face în această zi pentru cei care au murit fără lumânare
În nordul României, pentru cei care au murit fără lumină, se dau de pomană plăcinte cu dovleac şi câte o lumânare albă pentru că, potrivit credinței, lumânarea albă nu se stinge în lumea de dincolo.
Nu în ultimul rând, în această zi, copiii pun crengi de măr în vase cu apă. Acestea, ţinute în lumină şi căldură, înmuguresc şi înfloresc, şi sunt folosite în noaptea de Anul Nou drept sorcove. După se știe, colindele româneşti vorbesc despre florile dalbe, flori de măr, sau despre măruţ, mărgăritar.



























