Preşedintele României, Klaus Iohannis, a dat o declaraţie de presă marţi la Palatul Cotroceni, după o zi cu record record la ATI, dar si cu mare scandal în Parlament vizavi de pensiile speciale.
Klaus Iohannis, atac virulent la PSD. ”Eforturile mele şi ale Guvernului PNL s-au concentrat în special pe combaterea pandemiei”
Președintele Klaus Iohannis a făcut declarații în care a tocat din nou PSD-ul, scrie . Nu pentru că ar avea ceva cu PSD, ci pentru că în joc este destinul României.
Președintele României a amintit la un an din cel de-al doilea mandat că el și Guvernul s-a concentrat în acest ultim an pe combaterea pandemiei COVID-19 şi pe diminuarea efectelor negative.

Pandemia nu a ocolit România
”A trecut, iată, un an de la alegerile prezidenţiale, un an din cel de-al doilea mandat al meu ca preşedinte al României, un an care era destinat construirii României normale, proiectul pentru care cetăţenii mi-au acordat încrederea şi votul lor.
Din păcate, pandemia de COVID-19, care a afectat radical şi brutal viaţa oamenilor din întreaga lume, nu ne-a ocolit nici pe noi. Astfel, pe parcursul acestui an, eforturile mele şi ale Guvernului PNL s-au concentrat în special pe combaterea pandemiei COVID-19 şi pe diminuarea efectelor negative pe care aceasta le-a generat la nivel social, educaţional şi economic”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
România, nepregătită nici la 30 de ani de la Revoluție
După 30 de ai de la Revoluția din 1989 România a intrat nepregătită în criza sanitară. Pentru acest dezastru, președintele României aruncă vina pe PSD. ”La trei decenii de la Revoluţia din 1989, România a intrat complet nepregătită într-o criză sanitară fără precedent.
PSD este principalul vinovat pentru acest dezastru şi acest lucru trebuie afirmat clar şi răspicat. Am datoria faţă de toţi românii, indiferent de opţiunile lor politice, să spun lucrurilor pe nume, pentru că miza este una uriaşă – destinul României de mâine.
Doar PSD ar fi sabotat tot ce putea fi bun
Ţara noastră a fost puternic afectată ani la rând de corupţia şi incompetenţa Guvernelor PSD care au blocat dezvoltarea, nu au investit în infrastructură şi au direcţionat fondurile publice către clientela de partid.
Nicio reformă nu a fost dusă până la capăt în România. Nicio reformă care s-a dorit reală nu a scăpat nesabotată de PSD”, a mai spus Klaus Iohannis.
Lipsuri majore în sistemul medical
Astfel, după 30 de ani, România s-ar fi trezit în fața unei pandemii cu pantalonii în vine. ”Adevăratele priorităţi au fost ignorate şi abandonate şi aşa ne-am trezit în plină pandemie cu lipsuri majore în sistemul medical, cu o infrastructură deficitară şi cu un sistem educaţional cu probleme critice.
Clientelismul promovat la nivel de politică de stat şi indiferenţa faţă de problemele sistemice acute au dus România în punctul în care statul era în pericol de a nu-şi mai îndeplini misiunea sa fundamentală, aceea ce a proteja sănătatea şi drepturile cetăţenilor”, a mai spus Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis ar vrea să continue reforma începută alături de PNL
Astfel, Klaus Iohannis susține că singurul partid capabil să scoată România de acolo de unde ar fi băgat-o doar PSD este PNL-ul. ”Într-un asemenea context nefast şi extrem de dificil, un singur partid şi-a asumat responsabilitatea guvernării ţării atunci când mulţi alţii au preferat să nu se implice.
Nu a fost deloc uşor, dar chiar şi cu un guvern minoritar PNL, atacat din toate părţile şi fără susţinerea parlamentară, multe lucruri s-au schimbat în bine. Concomitent cu eforturile uriaşe pentru gestionarea epidemiei, cu resurse limitate aflate la dispoziţie, am demarat într-un strâns parteneriat cu Guvernul reforme importante care trebuie continuate şi aprofundate”, a mai anunțat Klaus Iohannis.
Record de pacienți coronavirus la ATI
În secțiile ATI din toată țara sunt internați 1.204 pacienţi. Acesta este cel mai ridicat număr de pacienţi la terapie intensivă de la începutul crizei Coronavirus și până acum.



























