O veste care a plecat de pe Twitter a cutremurat întreaga Americă! Fanii Madonnei au început să plângă, după ce au văzut că vedeta lor preferată a murit! Le-a luat ceva timp până au realizat că nu era vorba de Madonna, ci de Maradona, fotbalistul de legendă.
Madonna a murit pe Twitter, în urma unei confuzii
Cum americanii nu prea le au cu fotbalul european, au trecut foarte repede peste moment și s-au bucurat că vedeta lor este vie și nevătămată. Dar cum s-a ajuns aici? Ei bine, Numele cântăreței a fost confundat de Twitter cu Maradona, celebrul fotbalist care a murit miercuri.
Astfel, numele Madonnei a urcat brusc în topul căutărilor pe Twitter, pentru că unii utilizatori au crezut că ea este cea care a murit, fiind făcută o confuzie între Maradona și Madonna.

Madonna, confundată cu Maradona
Până să-și dea seama că cel care murise este Diego Maradona, mulți fani au anunțat dispariția mult prea devreme a Madonnei. “Nu, Madonna ne-a părăsit foarte devreme”, spune unul dintre numeroasele tweet-uri care circula pe rețeaua de socializare împreună cu o poză a vedetei.
“Aproape am avut un atac de cord când am văzut pe Twitter valurile de mesaje despre presupusa moarte a Madonnei”, a scris un utilizator al rețelei de socializare și despre care sperăm doar să fi exagerat.
Gafă uriașă
Gafa uriașă nu a scăpat netaxată, iar internauții s-au întrecut în glue care mai de care. “Tendințele Twitter de astăzi îmi arată că în lume există trei tipuri de oameni: cei care îl iubesc pe Maradona, cei care îl urăsc pe Maradona și dislexicii care îl confundă cu Madonna”, se arată într-o postare.
“Madonna a văzut că au ucis-o … Madonna a văzut că cei de pe Twitter au dislexie și Maradona a murit”, spune un alt Tweet.
Cel care a decedat a fost însă legenda fotbalului mondial Diego Armando Maradona, care a suferit un atac de cord. De-abia scăpase de o operație foarte periculoasă pe creier și se simțea foarte bine, când nenorocirea a lovit.



























