Cum ar putea arata Guvernul Citu
Cum ar putea arata Guvernul Citu

Negocierile pentru noul Guvern au început imediat după ce s-au aflat rezultatele alegerilor parlamentare. oficial însă, acestea încep sâmbătă. Liderii PNL, USR PLUS și UDMR au discutat joi dimineață cu președintele Klaus Iohannis, cu care au convenit ca viitorul guvern să fie cât mai suplu. Cu toate acestea, ar putea apărea două noi ministere!

S-a aflat cum ar putea arăta Guvernul Cîțu, potrivit unor surse

Potrivit unor surse citate de Digi 24, a fost trasată deja o schemă despre cum ar putea arăta Guvernul Cîțu. Surse din interiorul partidelorsusțin că negocierile sunt unele dure, pentru că PNL nu dorește să renunțe la controlul asupra guvernării și mai ales la ministerele esențiale.

Pe de altă parte, USR PLUS ridică pretenții mari, pentru a avea putere de decizie și pentru a-i putea bloca pe liberali, dacă va fi nevoie. De exemplu, USRPLUS vrea cel puțin unul dintre ministerele avizatoare din Guvern: Justiție sau Finanțe. Sunt două poziții care controlează Guvernul pentru că de semnătura ministrului depinde orice act normativ adoptat de Executiv. PNL negociază șefia Camerei Deputaților pentru Ludovic Orban.

Cum ar putea arata Guvernul Citu
Cum ar putea arata Guvernul Citu

Iată cum ar putea arăta Guvernul Cîțu!

Prim-ministru – Florin Cîțu (PNL)

Una sau mai multe poziții de vicepremier, posibil trei – PNL/USRPLUS/UDMR

Ministerul Internelor – Marcel Vela/Laurențiu Leoreanu/Rareș Bogdan (PNL)

Ministerul Finanțelor – Ionel Dancă/Lucian Heiuș (PNL)/Claudiu Năsui /Anca Dragu (USRPLUS)

Ministerul de Externe – Bogdan Aurescu

Ministerul Justiției – Cătălin Predoiu (PNL)/ Stelian Ion (USRPLUS)

Ministerul Apărării – Nicolae Ciucă (PNL)

Ministerul Dezvoltării – Robert Sighiartău/Florin Roman (PNL)/ Ionuț Moșteanu (USRPLUS)

Ministerul Economiei și Energiei – Virgil Popescu (PNL) / Cristina Prună (USRPLUS)

Ministerul Transporturilor – Lucian Bode (PNL)

Ministerul Fondurilor Europene – Marcel Boloș (PNL)

Ministerul Sănătății – Nelu Tătaru (PNL)/ Cseke Attila(UDMR)

Ministerul Educației – Monica Anisie/Sorin Câmpeanu/Raluca Turcan (PNL)/ Hegedus Csilla/Szabo Odon (UDMR)

Ministerul Culturii – Hegedus Csilla (UDMR)

Minsterul Muncii – Violeta Alexandru (PNL)/ Oana Țoiu/Cristian Seidler (USRPLUS)

Ministerul Agriculturii – Adrian Oros/Emil Dumitru (PNL)

Ministerul Mediului – UDMR / USRPLUS

Ministerul Tineretului și Sportului – Ionuț Stroe (PNL)/Oltean Csongor (UDMR)