Elena Udrea, infectata cu coronavirus
Elena Udrea, infectata cu coronavirus

Elena Udrea, infectată cu COVID-19. Fosta blondă de la Cotroceni a confirmat că s-a infectat cu coronavirus. Fostul politician a dezvăluit că nu se numără printre cei sceptici, dar nici nu a exagerat cu măsurile de protecţie.

Elena Udrea și familia ei, infectați cu coronavirus. Cum se simte fostul politician

Elena Udrea este infectată cu coronavirus, scrie rtv.net. Fosta consilieră a lui Traian Băsescu a confirmat informaţia într-un mesaj postat pe pagina personală de Facebook.

”Da, dupa un an de cand a aparut coronavirusul l-am contactat si eu. Este adevarat, am fost testata pozitiv pentru Covid. Nu am fost dintre cei sceptici referitor la existenta virusului si la consecintele infectarii cu el, dar nici nu am exagerat cu masurile de protectie.

Elena Udrea crede ca toata familia ei a luat coronavirus
Elena Udrea crede ca toata familia ei a luat coronavirus

Elena Udrea s-a pitit de coronavirus cât a putut

Am reusit sa ma feresc timp de un an, cu masca, dezinfectant si relativa distanta sociala. Nu am facut nimic diferit in ultimele zile si totusi, de sarbatori l-am contactat. Cel mai probabil, dupa simptome, l-a contactat intreaga familie”, a scris Elena Udrea.

Elena Udrea a mai precizat că până acum boala a fost suportabilă, neavând probleme grave de sănătate.

Elena Udrea se consolează spunând că se poate întâmpla oricui

”Fiecare cu pragul lui de suportabilitate. Asa ca nu stiu ce sa va recomand sa faceti sau sa nu faceti, ca sa reusiti sa fiti ocoliti de virusul acesta.

Se pare ca pana la urma, se intampla tuturor…”, a mai scris Elena Udrea, care şi-a încheia postarea cu o urare: ”Doamne, ajuta sa trecem toti, cu bine, prin aceasta incercare!”.

Elena Udrea a revenit în România anul trecut, după ce fugise în Costa Rica

Elena Udrea a revenit anul trecut în România după ce a stat o vreme în Costa Rica.

În mai 2017, procurorii DNA i-au trimis în judecată la instanţa supremă pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, pe care o acuză de instigare la luare de mită şi spălare a banilor, pe fostul secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheorghe Nastasia, pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea Victor Tarhon, pentru luare de mită, pe Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor şi pe Ioan Silviu Wagner, director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, pentru delapidare.

DNA a dispus trimiterea în judecată și a lui Dan Andronic

De asemenea, DNA a dispus trimiterea în judecată a lui Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Procurorii menţionează în rechizitoriu că în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

Ce făcea Elena Udrea toată ziua când era în politică

Potrivit procurorilor, legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era făcută de către Elena Udrea, care, la momentul respectiv, conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat că intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare.

Remiterea foloaselor infracţionale era disimulată prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă, menţionează procurorii DNA.