Diana Sosoaca a fost exclusa din AUR
Diana Sosoaca a fost exclusa din AUR

Diana Șoșoacă a fost exclusă din AUR, după ce a transmis live pe Facebook de la o petrecere cu lăutari! Colegii săi de partid au fost oripilați, iar acest ultim live se pare că a fost cel care a umplut paharul!

Diana Șoșoacă a fost exclusă din AUR

Cei care au venit cu propunerea de excludere a Dianei Șoșoacă din AUR au fost Claudiu Tîrziu și Sorin Lavric, deși și președintele George Simion a fost foarte distant în ultima perioadă de Diana Șoșoacă, mergând separat a proteste și alte activități de acest gen ale partidului.

Informația excluderii Dianei Șoșoacă din AUR a fost confirmată la Antena 3 de Dan Tănasă. Membrii partidului nu au fost deloc de acord cu pozițiile adoptate de senatorul Diana Șoșoacă în interiorul AUR, dar și în exteriorul acestuia. Unul dintre episoadele invocate a fost unul dintre live-urile făcute pe Facebook de Diana Șoșoacă, chiar de la un chef cu lăutari!

Diana Sosoaca a fost exclusa din AUR
Diana Sosoaca a fost exclusa din AUR

A făcut live pe Facebook de la petrecere cu lăutari

”Din păcate, vă confirm această informaţie. Nu pot să spun că este o veste foarte bună, însă, din păcate, doamna Şoşoacă nu a înţeles care sunt regulile jocului în momentul în care eşti demnitar al statului român şi este o decizie luată de către forurile de conducere ale partidului. Domnul Tîrziu, domnul Lavric i-au comunicat doamnei Şoşoacă anumite reguli de joc în cadrul Senatului, iar doamna Şoşoacă înţeleg că vrea să joace singură pe terenul dânsei. Un senator al României nu are ce căuta la o paranghelie cu lăutari şi să transmită live pe Facebook.

S-au strâns mai multe lucruri. E o decizia luată la capătul unui lung şir de întâmplări în care a transmis că nu e dispusă să respecte cadrul statutar al partidului şi reguli pe care trebuie să le respecte orice demnitar al statului român”, a declarat Dan Tanasă miercuri după-amiază, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Întrebat despre reacţia Dianei Şoşoacă la această decizie a AUR, Tanasă a răspuns: ”Nu ştiu care este reacţia domniei sale, dar doamna Şoşoacă ştie foarte bine, i s-a comunicat în repetate rânduri că trebuie să respecte un anumit statut, şi statutul de membru al Alianţei pentru Unirea Românilor şi statutul de demnitar al statului român, iar dânsa a fost în permanenţă extrem de refractară la sugestiile care i s-au făcut”.