Centralele de apartament, interzise în România. Ce trebuie să faci ca să o folosești în continuare, citește în articolul de mai jos.
Centralele de apartament ar putea fi interzise în România. Ce va trebui să faci ca să îți încălzești casa cu această soluție
Centralele de apartament, interzise în România, scrie adevarul.ro. Ce trebuie să faci ca să o folosești în continuare, citește în rândurile următoare.
Potrivit Asociaţiei Energia Inteligentă, proiectele de instalaţii de gaze care alimentează centrale termice cu coşuri individuale în apartamente nu vor mai fi avizate de verificatorii de proiecte, pentru a fi montate.

Centralele vor trebui racordate la coșuri speciale
Totuși, pentru ca centralele să poată fi montate în continuare în apartamente, ar putea deveni obligatorie utilizarea cazanelor cu tiraj forţat în configuraţia C4 care să fie racordate fie la sisteme de coşuri concentrice tip LAS care deservesc mai multe aparate de încălzire, fie la sisteme de conducte separate.
Este important de precizat ca astfel de construţii – cosurile – sunt supuse autorizării şi proiectării construcţilor şi costurile realizării lor putând ajunge de la câteva mii de euro la zeci de mii de euro (un bloc cu 10 etaje şi mai multe scări).
Coșurile individuale ale centralelor nu vor mai fi acceptate
Astfel soluţia salvatoare prezentată locatarilor din blocurile din Bucureşti, Constanţa, Timişoara etc. se loveşte de imposibilitatea legală de a mai monta centrale individuale cu coşuri individuale în apartamente.
În conformitate cu Ordinul nr. 862 din 27 noiembrie 2001 pentru completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 536/1997 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 23 ianuarie 2002, se prevede la art. 1.
Coșul la care va fi conectată centrala va trebui să fie mai înalt ca blocul
”În cazul instalării microcentralelor termice cu putere instalată de până la 25 kW în locuinţe tip apartament din blocurile de locuinţe cu mai multe niveluri, proiectantul şi beneficiarul sunt obligaţi să asigure evacuarea gazelor arse printr-un coş colector vertical, a cărui înălţime să depăşească aticul blocului”, arată Ordinul nr. 862.
Un alt act normativ Ordonanţa nr. 73 din 29 august 2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu energie termică produsă centralizat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 31 august 2002, stabileste la art 32, alin 2:
Coșul mai mare ca blocul, obligatoriu
”În situaţia în care debranşarea se face cu intenţia înlocuirii sistemului de încălzire centralizat cu un sistem de încălzire individual pe bază de gaze naturale sau gaze lichefiate, suplimentar se vor îndeplini următoarele condiţii: a) evacuarea gazelor arse se va face printr-un coş care va depăşi nivelul aticului imobilului”.