Cel mai căutat român de peste Ocean, ”Rechinul”, a fost arestat de autoritățile din Mexic. Florian Tudor este acuzat că ar conduce o grupare mafiotă în Cancun, care a furat peste 1 miliard de dolari de pe cardurile turiștilor străini care ajungeau în Mexic.
Rechinul, românul temut peste Ocean, a fost arestat
Pe numele lui Florian Tudor, zis Rechinul, exista un mandat de arestare în lipsă încă din luna martie. Alături de el a fost reţinut şi avocatul său şi un agent al Ministerului Public Federal. Ambii au sărit în apărarea interlopului şi au încercat să împiedice încătuşarea sa. Vezi video AICI!
Românul a fost arestat chiar din sediul parchetului General din Mexic. Autoritățile aveau mandat de arestare, emis de autoritățile române din luna martie, însă nu a fost deranjat de nimeni în Mexic. Un judecător de peste Ocean trebuie să analizeze cererea de extrădare de la București. Procurorii DIICOT de la noi așteaptă să primească undă verde pentru a-l aduce pe Rechin în țară.

Frauda făcută de el depășește un miliard de dolari
Procurorii din România îl acuză pe Rechin de instituirea unui grup infracțional organizat, cinci infracțiuni de șantaj şi instigare la tentativă de omor. Acesta este acuzat că este liderul rețelei de clonare de carduri care acționează în nu mai puțin de 15 ţări. Florian Tudor a negat de fiecare data că are milioane de dolari ascunși prin casă şi că spală bani pentru cartelul de droguri.
Presupusul lider al mafiei românești din Mexic, a fost arestat în Quintana Roo, joi seara, de agenții Procuraturii Generale (FGR). Potrivit primelor rapoarte, omul de afaceri este reținut printr-un ordin în scopuri de extrădare. Reținerea acestuia a fost posibilă în urma unor eforturi conjugate ale Ministerului Justiției, ambasadei României din Mexic si ale celor de la cooperare internațională.
Fostul său locotenent, executat în plină stradă, după ce s-a certat cu Rechinul
„Agenții FGR au executat un mandat de arestare provizorie în scopuri de extrădare acordat de un judecător de control împotriva lui Florian. P”, au precizat autoritățile mexicane, într-un comunicat.
Presa mexicană a scris că gruparea lui El Tiburon ar fi făcut afaceri cu cartelul condus, în trecut, de celebrul Joaquin „El Chapo” Guzman, condamnat între timp la închisoare pe viaţă şi deţinut într-un penitenciar din SUA.
Până în prezent, „Rechinul” Florian Tudor pare greu de anihilat: în urma unui conflict cu un locotenent al său, Constantin Marcu, acesta din urmă a fost înjunghiat, dar a supravieţuit. După externarea din spital, subordonatul rebel a fost executat prin împuşcare în plină stradă, la mică distanţă de casa „Rechinului”. Acsta a scăpat însă de acuzația de crimă. Acum urmează să fie adus în România, pentru a f judecat pentru faptele sale, dacă dosarul va ajunge în instanță.


























