A început etapa a doua a programului Rabla pentru electrocasnice! Românii își pot da la schimb televizoarele, laptopurile și tabletele vechi pentru care primesc o reducere mare la achiziționarea unora noi. Sunt însă și vești proaste.
Start Rabla pentru electrocasnice, etapa a II-a
Așadar, vineri, 4 iunie, a început etapa a doua a programului guvernamental Rabla pentru electrocasnice care se bucură de un buget de 30 de milioane de lei. Pentru a cumpăra un televizor nou se poate preda un echipament uzat din aceeaşi categorie, în timp ce pentru laptopuri şi tablete se poate preda la schimb fie un echipament de tip calculator personal, compus din unitate centrală şi monitor, fie un alt echipament inclus în program, cu excepţia laptopurilor şi tabletelor vechi, potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu, citate de Agerpres. Sumele aferente fiecărui echipament sunt: 400 de lei pentru televizoare având cel puţin noua clasă energetică E, 500 de lei pentru laptopuri şi 300 de lei pentru tablete.
Programul ”Rabla pentru electrocasnice” 2021 a început pe data de 14 mai, cu perioada de înscriere a persoanelor fizice, timp de o săptămână. La sesiunea din acest an, modalitatea de accesare a programului a fost revizuită, pentru ca persoanele fizice să poată beneficia de oportunitatea de a se înscrie şi de a obţine unul sau chiar mai multe vouchere.
Bugetul s-a epuizat în timp record
Vestea proastă este următoarea: dacă nu ați apucat să vă înscrieți,nici nu mai aveți când s-o faceți, deoarece bugetul de 30 de milioane de lei, alocat pentru etapa a II-a a Programului „Rabla pentru electrocasnice” 2021, a fost deja epuizat în doar 35 de minute de la debut, a anunțat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
„În primele 35 de minute de la deschiderea etapei de selecţie a voucherelor pentru televizoare, laptopuri şi tablete, bugetul de 30 de milioane lei a fost epuizat. Voucherele generate în această etapă vor fi activate luni, 7 iunie 2021, după parcurgerea etapelor interne de avizare”, a counicat AFM pe pagina de Facebook.
Ediţia din 2021 a programului ”Rabla pentru electrocasnice” se desfăşoară etapizat.
- Etapa I: selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte maşinile de spălat rufe/vase şi frigiderele/congelatoarele (21 mai – 3 iunie)
- Etapa II: selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte televizoarele, laptopurile şi tabletele (4 – 17 iunie)
- Etapa III: selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiţionat, uscătoarele de rufe şi aspiratoarele (18 iunie – 1 iulie).
Bugetul alocat ediţiei din acest an a programului ”Rabla pentru electrocasnice” este de 75 milioane de lei, aproape dublu faţă de sesiunea din 2019, când a fost alocată suma de 40 de milioane de lei.



























