ANM a emis avertizari de canicula
ANM a emis avertizari de canicula

ANM a emis cod galben și portocaliu de caniculă. De asemenea, meteorologii au emis și avertizari de vreme rea, respectiv de ploi. Unde lovesc valurile de căldură, vedeți în articolul de mai jos.

Cod galben și portocaliu de căldură. Aerul va deveni aproape irespirabil

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben și unul portocaliu de caniculă. Unde lovesc valurile de căldură. Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de marţi, în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare, vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic va fi în creştere.

În vestul şi sud-vestul teritoriului şi, izolat, în rest indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi şi local îl va depăşi uşor. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 34 şi 37 de grade, iar minimele nocturne nu vor coborî sub 19 – 20 de grade, transmite Agerpres.

Cod portocaliu de canicula
Cod portocaliu de canicula

Ploi și caniculă

De asemenea, un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată se va manifesta marţi, între orele 12:00 – 22:00, în zonele de munte, în Oltenia, Dobrogea, local în Moldova, Muntenia şi sud-vestul Transilvaniei, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 – 40 l/mp. Meteorologii precizează că astfel de fenomene vor fi pe alocuri şi în restul ţării.

Un al treilea Cod galben de vreme instabilă va fi în vigoare în perioada 22 iunie, ora 22:00 – 23 iunie, ora 10:00 în judeţele Constanţa şi Tulcea. În aceste zone vor fi ploi torenţiale şi descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 – 35 l/mp şi, izolat, 50 l/mp.

Cod portocaliu de ploi

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de marţi, între orele 12:00 – 22:00, va fi Cod portocaliu de instabilitate atmosferică în judeţele Tulcea, Galaţi, Brăila şi Vaslui, cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 40 – 60 l/mp.

Totodată, în zilele de 23, 24 şi 25 iunie, pe fondul unei avertizări Cod galben, valul de căldură va cuprinde treptat toată ţara, iar disconfortul termic va fi ridicat. Miercuri (23 iunie), va fi caniculă în Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş şi în vestul şi nord-vestul Transilvaniei, iar joi şi vineri (24 şi 25 iunie) în toate regiunile. Maximele termice se vor situa, în general, între 33 şi 37 de grade, iar local minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade (nopţi tropicale).

Cod portocaliu de caniculă

Îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice, la deal şi la munte, mai ales după-amiaza şi seara, instabilitatea atmosferică se va accentua şi se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi căderi de grindină.

În acelaşi timp, un Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat se va manifesta miercuri, 23 iunie, în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare. Astfel, se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 37 şi 39 de grade, iar în cursul nopţii nu vor coborî, în general, sub 22 – 25 de grade. Joi şi vineri (24 şi 25 iunie), disconfortul termic se va accentua şi în Oltenia, Maramureş şi cea mai mare parte a Transilvaniei.