Elena Udrea este audiată marți de judecătorii de la Curtea de Apel București, în dosarul în care este acuzată de instigare la luare de mită şi spălare de bani.
Elena Udrea, audiată în dosarul alagerilor prezidențiale din anul 2009
Acuzațiile aduse de procurorii DNA sunt legate de campania electorală din anul 2009. DNA i-a trimis în judecată, în iulie 2017, pe Elena Udrea, Ioana Băsescu şi Dan Andronic în dosarul penal privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009.
Elena Udrea eraa în momentul acela ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului și a fost direct implicată în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidenţiale din 2009. Aceasta a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte).

Udrea, acuzată alături de Ioana Băsescu și Dan Andronic
În acelaşi dosar, Ioana Băsescu, notar public, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, este acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor, iar Dan Andronic – de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. În dosar mai sunt judecaţi Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării, Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al companiei Oil Terminal.
“Nu există bani care s-ar fi schimbat în cash, dar s-au plătit niște panouri publicitare pentru campania de la referendum, mesajul a fost “Vino și tu la referendum”, a declarat Elena Udrea.
”La o infracţiune trebuie să existe şi un beneficiar”
Elena Udrea a explicat și de ce nu este chemat la audieri și Traian Băsescu. “N-avea de ce pentru ca dânsul nu e parte, dar eu pun o întrebare simplă: cine este beneficiarul, cine a fost beneficiarul acestor sume plătite? Că nu a fost vorba de un candidat, că nu a fost campania pentru Traian Băsescu, a fost campania pentru referendum, este foarte interesant de identificat pentru că la o infracţiune trebuie să existe şi un beneficiar, cine a fost beneficiarul acestor mesaje afișate pe panourile respective! În cazul referendumului, poporul român!”.
Procurorii DNA spun că în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală, care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campanie.


























