O nuntă cu 200 de invitați, care avea loc într-un restaurant din Olt, a fost oprită de mascați, miercuri noapte. Vecinii localului au sunat la 112 când au văzut cum sunt încălcate regulile sanitare. Astfel, oamenii legii însoțiți de luptătorii de la trupele speciale au descins la locul evenimentului. Urmează să se stabilească cine va fi sancționat.
O nuntă cu 200 de invitați a fost oprită de mascați în Olt. S-au încălcat regulile sanitare
O nuntă cu 200 de invitați a fost orprită de mascați în Olt, după ce localnicii au semnalat la 112 ce se întâmplă, cum sunt încălcate regulile sanitare în plină epidemie de coronavirus.
Astfel, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat, prin SNUAU 112, miercuri seară, despre faptul că la un restaurant din municipiul Slatina se desfăşoară un eveniment şi este deranjată liniştitea publică.

Regulile sanitare nu au fost respectate, nunta a fost oprită
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Slatina, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt, al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, în cooperare cu reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt, s-au deplasat de îndată la faţa locului, pentru a efectua verificări.
Întrucât la eveniment participau aproximativ 200 de persoane, fiind încălcate normele de distanţare fizică şi cele de protecţie individuală, reprezentanţii autorităţilor au dispus suspendarea evenimentului„, a transmis IPJ Olt.
Poliția va stabili vinovații, iar aceștia vor fi trași la răspundere
Potrivit polițiștilor, activităţile poliției sunt în plină desfăşurare la această oră, urmând a fi aplicate sancţiuni contravenţionale celor care au încălcat prevederile legale. Pe de altă parte, la fel ca și în cazul nunții din Slatina, o altă nuntă a mai fost oprită tot de mascați, dar în Cosntanța. Evenimentul a avut loc astă vară, iar la nunta respectivă era mireasă chiar verișoara Simonei Halep.
Polițiștii au ajuns la petrecerea din Constanța, care a avut loc pe 26 iunie, tot în urma primirii unui apel la 112. Atunci, polițiștii au ajuns la petrecere în urma primirii unui apel la 112. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, la locul petrecerii s-au deplasat 28 de poliţişti de ordine publică, criminalistică şi rutieri pentru efectuarea primelor verificări.
Nunta verișoarei Simonei Halep, oprită de polițiști
”Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa s-au autosesizat în urma unui apel la 112, efectuat în jurul orei 20:00, cu privire la un eveniment festiv preconizat a avea loc la un restaurant din municipiul Constanţa. Astfel, la faţa locului s-au deplasat 28 de poliţişti de ordine publică, investigarea criminalităţii economice, criminalistică şi rutiera pentru efectuarea primelor verificări.
S-a constatat faptul că operatorul economic nu respectă măsurile de diminuare a impactului riscurilor prevăzute de Legea 55/2020, prin faptul că pe terasa localului respectiv mesele nu erau poziţionate cu respectarea distanţei de 2 metri, iar numărul invitaţilor depăşea 50 de persoane”, a informat IPJ Constanța.



























