Președintele Klaus Iohannis a declarat că situația epidemiologică se agravează! Șeful statului a solicitat o întrevedere cu experți de la Ministerul Sănătății, dar și din sălile de Terapie Intensivă, de unde a aflat exact de câte paturi dispun secțiile ATI din toată țara.
Președintele Klaus Iohannis a spus câte paturi ATI sunt în România
Astfel, Klaus Iohannis a spus că în România sunt în acest moment 3.065 de paturi ATI, iar capacitatea sistemul sanitar va crește pe viitor prin accesarea de fonduri europene. Acesta susșine că numărrul de paturi și ventilatoare aproape căs-a dublat, de la începutul crizei sanitare.
Iată declarația președintelui Klaus Iohannis:
”Situația epidemiologică atât la nivel european, cât și la nivel național se agravează, din păcate, constant și numai în ultima zi am avut peste 100 de români care au pierdut lupta cu virusul. Ne așteaptă o perioadă foarte dificilă și sunt necesare eforturi susținute pentru a ține sub control epidemia.
”Lupta cu virusul se desfășoară pe două fronturi”
Lupta cu virusul se desfășoară pe două fronturi – pe de o parte, în zona de prevenție, prin care încercăm limitarea transmiterii infecției, și pe de altă parte în spitale, acolo unde bolnavii de COVID-19 au nevoie de îngrijire și de tratament de specialitate.
De aceea, am dorit să am o discuție aplicată cu experți recunoscuți de Terapie Intensivă și Ministrul Sănătății, care mi-au prezentat o analiză a resurselor de la Terapie Intensivă la nivel național, secțiile ATI la nivel național – și când vorbim de resurse, mă refer atât la paturi dotate cu aparatură specifică, cât și la personalul medical.
Guvernul a elaborat o strategie de creștere a capacității de terapie intensivă la nivel național chiar de la începutul pandemiei.
În tot acest timp, Ministerul Sănătății a desfășurat mai multe proiecte de achiziție de ventilatoare, monitoare, paturi și alte echipamente necesare secțiilor de Terapie Intensivă, astfel că, la acest moment, avem, conform rapoartelor din secțiile de ATI, 3.065 de paturi de Terapie Intensivă – pentru toți pacienții, nu doar COVID, deci, în total 3.065 de paturi -, 2.252 de ventilatoare mecanice, 2.756 de monitoare și o serie întreagă de echipamente achiziționate cu diverse surse de finanțare.
La acestea se adaugă cinci unități de Terapie Intensivă mobile, două spitale modulare și un modul ATI, cu un total – acestea suplimentare – de 169 de paturi.
România, pe primele locuri în UE în ceea ce privește numărul de paturi la ATI
În ceea ce privește doar ventilatoarele ATI funcționale, vă dau doar un exemplu, ca să înțelegeți cum s-a lucrat: în perioada aprilie-octombrie 2020, creșterea capacității de ventilatoare la nivel național a fost de 73%, și până în decembrie se adaugă încă 15%, asta însemnând că, practic, de la începutul pandemiei până acuma, capacitatea s-a dublat pe ventilatoare”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
Declarațiile președintelui Klaus Iohannis sunt susținute și de cifrele publicate la nivel european. Culmea, România se află pe primele locuri în Europa în ceea ce privește numărul de paturi la Terapie Internsivă.
Tot surprinzător este și faptul că Bulgaria conduce acest top, cu un număr de 624,48 de paturi la mia de locuitori. Pe locul 2 se află Germalia, cu 601,5 paturi la mia de locuitpro. Pe locul 3 se află Austria cu 534, pe locul 4 este Lituania, cu 530, iar pe locul 5 este România, cu un numă de 528 de paturi la mia de locuitori, potrivit statisticilor din luna septembrie a europa.eu.


























