Ministrul de resort Marcel Boloş spune că România a atras, în perioada Guvernului Orban, fonduri europene în valoare de 2,3 miliarde de euro. Conform acestuia, gradul de absorbţie a crescut de la 30%, cât era în noiembrie 2019, la 44 de procente în prezent.
Potrivit celor spuse de Marcel Boloş, fondurile europene constituie cea mai importantă resursă de dezvoltare a României.
„În data de 4 noiembrie, când am preluat guvernarea, am preluat-o cu 5,6 miliarde de euro. Guvernul Orban, până la această dată, are documente întocmite pentru decontare de la Comisie în valoare de 2,3 miliarde de euro.
Sigur că mi-aș dori ca până la sfârșitul anului să absorbim cât mai mult. E adevărat că ne-a ajutat și criza COVID, dar nu ne-a ajutat în sensul în care pentru România, pe termen lung, proiectele de infrastructură să fie locomotivă”, a transmis Marcel Boloș, conform Radio România Actualități.
85 miliarde de euro din fonduri europene
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a declarat că România urmează să primească o sumă importantă de bani din de la bugetul Uniunii Europene. Această sumă este suplimentară astfel că, în prezent, România are fonduri europene de 85 miliarde de euro.

























