Unde poti petrece Sarbatorile de iarna
Unde poti petrece Sarbatorile de iarna

Am intrat în luna cadourilor, iar românii se gândesc deja unde să petreacă Sărbătorile de iarnă! Chiar dacă suntem în plină pandemie de coronavirus, încă sunt variante unde putem petrece Sărbătorile de iarnă fără să plătim amendă.

Iată unde poți petrece Sărbătorile de iarnă, în plină pandemie

Românii vor să plece din oraș de Sărbători și să scape de aglomerație și, poate, să uite de problemele generate de noul virus. Agenţiile de turism au câteva variante unde poţi merge să îţi petreci vacanța.

Chiar dacă nu prea ai cum să te îndepărtezi prea mult de coronavirus, mai sunt încă destinații de vacanță care au rămas sigure. Printre țările care au scăpat de lista galbenă sunt Bulgaria şi Grecia, însă ai ocazia să mergi şi în destinaţii exotice. Cum îți sună o vacanță sub soarele arzător al Tanzaniei?

Unde poti petrece Sarbatorile de iarna
Unde poti petrece Sarbatorile de iarna

Oamenii fug de testul de coronavirus

”A început să se vândă iarna. Se vând destinaţii exotice acolo unde în general nu trebuie să ai test. Oamenii fug de test. Avem, sau s-a scos pe piaţă Tanzania, evident Grecia, Creta. Avem chartere care se fac din Bucureşti. Noi ne orientăm pe locaţii free Covid, unde nu trebuie în principal să faci test”, spune Alin Burcea, CEO Paralela 45.

O altă destinație preferată a românilor a rămas Turcia. ”Turcia este o destinaţie de vacanţă foarte solicitată, mai ales Antalia. În acest moment operăm în continuare pe Antalia şi pe Egipt. Sunt zboruri charter săptămânale”, povesteşte Marius Berca, director operaţional Christian Tour.

Cum va fi restul iernii

Meteorologii au anunțat și cum va fi restul iernii. ”Nu se poate exclude apariția unor ierni reci, dar cel mai probabil este să avem ierni din ce în ce mai calde, cu episoade de viscol, temperaturi foarte scăzute. Chiar dacă vom vorbi despre episoade extreme scurte, impactul lor poate fi semnficativ.

Nu trebuie neglijate fenomenele extreme atunci când vorbim despre încălzirea globală. Într-o iarnă caldă, este de ajuns un episod foarte scurt de viscol, care poate da peste cap întreaga economie”, a spus Roxana Bojariu, climatolog ANM.