Vulpița și Viorel au revenit cu un mesaj important, imediat după scandalul în care a fost implicată tânăra mămică. Un filmuleț cu ea a fost urcat pe un site pentru adulți, iar conținutul acestuia i-a oripilat pe toți fanii emisiunii Acces Direct, unde este invitat permanent, alături de soțul său.
Vulpița și Viorel au făcut un anunț după scandalul adulterului filmat
Vulpița a fost surprinsă în flagrant în timp ce se iubea cu un consătean. Un alt vecin de-al lor a făcut pe regizorul și a filmat întreaga scenă. Filmulețul a ajuns în mediul online, dar se pare că a ajuns și la Antena 1, împreună cu alte filmulețe în care personajul principal ar fi tot Vulpița.
Nimeni nu a spus nimic, până când filmul a fost făct public. Viorel s-a transformat într-un adevărat luptător, a pus mâna pe furcă și a fugit în sat, să dea cu ochii de consăteanul care s-a iubit cu soția lui. Scandalul a fost aplanat, într-un final, iar recent Viorel se pare că a revenit la gânduri mai bune.

Se întorc pe micile ecrane, alături de Mirela Vaida
Vulpița și Viorel au făcut anunțul pe care mulți nu se mai așteptau să-l audă. Cei doi au anunțat că vor reveni pe micile ecrane, la emisiunea unde s-au consacrat, Acces Direct, de la Antena 1. ”Suntem Veronica și Viorel. Ne-am întors. Dați luni pe Acces Direct la ora 17:30. Vă pupăm”, au spus cei doi.
Vulpița și Viorel revin pe micile ecrane după ce au lipsit mai bine de două săptămâni, după ce au fost depistați pozitiv la coronavirus. Cei doi soți au stat în izolare, ba s-a auzit că ar fi fost și internați, însă totul a trecut, iar soții Ștegaru sunt pregătiți să revină în platoul emisiunii de la Antena 1, alături de prezentatoarea Mirela Vaida.



























