Inca 4 localitati de langa bucursti intra in carantina
Inca 4 localitati de langa bucursti intra in carantina

Vești proaste. Încă 4 localități din jurul Bucureștiului intră în carantină totală. Care sunt acestea și ce restricții sunt impuse pentru locuitori, citiți în articolul de mai jos.

Patru localități din jurul Capitalei, în carantină timp de 14 zile

Vești proaste pentru români. Încă 4 localități din jurul Capitalei intră în carantină totală. Restricțiile aduse de carantină vor fi valabile timp de 14 zile.

Alte patru localități din jurul Bucureștiului intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile, începând de sâmbătă seara, de la ora 22:00. Motivul, creșterea incidenței cazurilor de coronavirus. Măsura a fost hotărâtă de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov după analiza de risc făcută de Direcţia de Sănătate Publică şi după ce și-a dat avizul și Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Inca patru localitati, in carantina
Inca patru localitati, in carantina

Ce localități intră în carantină

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov a adoptat patru hotărâri ce vizează instituirea măsurii de carantinare zonală pentru comuna Domneşti cu satele aparţinătoare Domneşti şi Ţegheş, comuna Jilava, oraşul Pantelimon şi oraşul Voluntari. Șeful DSU, medicul Raed Arafat, a emis ordinele aferente.

Această măsură vine după ce, joi seară, alte trei localități din Ilfov au intrat în carantină: Berceni, Brănești și Otopeni. În plus, Chiajna, Cornetu, Bragadiru, Clinceni sunt deja în carantină de la începutul săptămânii. Mai mult, vineri a fost impusă aceeași măsură și pentru localitățile Popești Leordeni și Tunari.

Ce obligații au locuitorii zonelor carantinate

Conform hotărârilor ce au fost adoptate pentru intrarea în carantină a acestor localități, locuitorii au mai multe obligații. În primul rând, aceștia pot ieși din casă doar pe bază de declarație pe proprie răspundere, legitimație de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, în funcție de caz.

De asemenea, circulația și staționarea în spații publice este interzisă, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza documentelor menționate anterior.

Cum se poate ieși noaptea din casă

Astfel, între orele 06:00 și 22:00, este interzisă circulația în afara locuinței, cu unele excepții. Pe lista excepțiilor se numără, între altele:

deplasarea în interes profesional sau pentru asistență medicală ce nu poate fi amânată;

cea pentru asigurarea de bunuri ce acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie sau de bunuri necesare desfășurării activității profesionale;

deplasarea pentru activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare, dar și pentru participarea la activități religioase.

Cine poate părăsi localitatea

Regulile referitoare la carantină mai arată că circulația pe timpul nopții, în intervalul orar 22:00 – 6:00, le este permisă doar unor oameni, în zonele în care a fost luată această măsură de limitare a răspândirii coronavirusului.

Printre aceștia se numără persoanele care se deplasează în interes profesional, către locul de muncă sau către casă, la întoarcerea de la serviciu. În plus, au voie să circule și cei care au nevoie de asistență medicală ce nu poate fi amânată.

În plus, este permisă circulația în acest interval orar pentru:

îngrijirea sau însoțirea copiilor ori a membrilor de familie;

îngrijirea unei rude, afin sau persoană aflată în întreținere;

asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori în caz de deces al unui membru de familie.

Ce se întâmplă cu persoanele care sunt în tranzit

De asemenea, sunt permise deplasările persoanelor aflate în tranzit sau celor care efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției.

În cel din urmă caz dovada se face cu un bilet de tren, avion, autobuz sau alte mijloace de transport ori cu orice modalitate de plată a călătoriei respective.