Vladimir Putin ar putea fi responsabil pentru următoarea pandemie mortală care ar putea curpinde globul. Președintele rus vrea ca țara sa să fie cea mai dezvoltată țară din lume, așa că ar face orice pentru asta, inclusiv să înceapă să exploateze Polul Nord, care ascunde pericole nemaivăzute până acum de omul modern.
”Congelatorul” lui Vladimir Putin, Siberia, este plin cu viruși mortali
Specialiștii spun că exploatarea ar putea scoate din adâncuri virusuri mortale, vechi de 30.000 de ani, care se regăseau pe vremea oamenilor din Neanderthal. Acestea sunt bine ascunse în permafrost, dar pot ajunge la suprafață oricând, prin săpături miniere.
Cel care atrage atenția este un cercetător framcez și soția sa, tot om de știință. Biologul francez Jean-Michel Claverie, de la Universitatea din Aix-Marseille, a demonstrat împreună cu soţia sa, Chantal Abergel, faptul că virusuri vechi chiar şi de 30 000 de ani şi-au conservat în întregime puterea infecţioasă.

Virusuri care dorm de 30.000 de ani se pot reactiva imediat
Virusurile au fost exhumate din Iacuţia, o republică a Federaţiei Ruse şi situată în Siberia orientală, adică din una dintre cele mai friguroase zone de pe glob unde pământul rămâne congelat pe întreaga durată a anului, indiferent de anotimp. Aceste virusuri au “dormit” liniştite în solul îngheţat, în permafrost.
”Analizând toatre straturile unde se regăseau, am dedus că au coabitat cu omul din Neanderthal“, explică cei doi cercetători. Solul îngheţat din Marele Nord constituie un formidabil congelator pentru bacterii şi virusuri. Unele sunt vechi de zeci de mii de ani şi s-ar putea reactiva şi elibera ca urmare a încălzirii globale şi a intervenţiilor industriale, în Siberia în special, spun specialiştii.
Virusurile ar putea face ravagii, deoarece nu există tratament
”Permafrostul, în straturile cele mai profunde, care pot coborî până la 1,5 km, este un congelator fantastic ce conservă intactă materia organică ce datează chiar şi de mai bine de un milion de ani. O magmă ce dormitează în condiţii de conservare ideale: o temperatură cuprinsă între zero şi minus 10 grade, nu există umiditate, apă, lumină ori oxigen. Dacă puneţi un iaurt în permafrost va fi bun şi peste 40.000 de ani”, explică pentru RFI Jean-Michel Claverie.
”Ceea ce am descoperit deja de câţiva ani este că virusuri ce au chiar şi undeva între 30.000 – 40.000 de ani, din Neanderthal, pot fi aduşi la viaţă şi reactivaţi chiar dacă a trecut atât de mult timp“.
Omul de știință spune că din cauza încălzirii globale aceste zone pot fi acum mai ușor exploatate. Acesta avertizează că dacă vor fi deschise aceste explorări miniere, pericolul este imens, deoarece pentru virusuri total necunoscute nu există niciun tratament, iar acestea ar devasta pământul.



























