Ines Maria nu a putut fi cu prietenii ei de Halloween
Ines Maria nu a putut fi cu prietenii ei de Halloween

GEST IMENS făcut de mai mulți copii dintr-un cartier ploieștean pentru o vecină de-a lor de cinci ani, care se afla în carantină. Întrucât fetița nu are voie să iasă afară, vecinii ei s-au gândit să îi facă o surpriză. I-au trimis câteva dulciuri, un dovleac desenat și o scrisoare emoționantă.

MESAJ FABULOS DE HALOWEEN pentru o fetiță de 4 ani din Ploiești, aflată în carantină. Ce i-au transmis prietenii

Mai mulți copii dintr-un cartier din Ploiești au făcut un gest frumos pentru o prietenă de-a lor în vârstă de 4 ani, care se afla în carantină cu mama ei, după ce acestea au venit din Marea Britanie.

Familia, mama și fetița în vârstă de 4 ani, Ines-Maria, s-au trezit în ziua de Halloween cu niște bătăi suspecte la ușă.

Dulciurile primite de Ines de la prietenii săi
Dulciurile primite de Ines de la prietenii săi

Când au deschis ușa, în fața ei se afla un desen cu un dovleac de halloween și câteva dulciuri într-un pahar. De asemenea, dulciurile erau însoțite și de o scrisoare.

Dragă Innes. Ne pare rău că nu poți ieși afară, dar asta este legea. Dacă vrei, îți putem aduce dulciuri și decorațiuni de Halloween. Te iubim și te pupăm. Cu drag, pretenii tăi: Cristina, Andreea, Consce, Mihai și Ady”, a fost mesajul din partea prietenilor pentru Ines-Maria.

Scrisoarea de la prieteni pentru fetița aflată în carantină
Scrisoarea de la prieteni pentru fetița aflată în carantină

Binențeles, la primirea atenției de Halloween cele două au început să plângă. Mămica de emoție, iar fetița că vrea afară, la joacă cu prietenii.

Nu am mai fost demult așa de emoționată. M-a făcut să plâng gestul micuților. Le mulțumesc și le promit că odată cu terminarea carantinei, Ines va fi împreună cu ei. Atunci, o să aducă ea dulciurile”, ne-a spus mama fetiței, cu lacrimi în ochi, explicând că și-a liniștit fetița care vroia să iasă afară citând din scrisoarea prietenilor, ”nu avem voie, asta e legea”.