Soferii si-au distrus masinile, imediat dupa inaugurarea primei autostrazi spre Moldova
Soferii si-au distrus masinile, imediat dupa inaugurarea primei autostrazi spre Moldova

De-a râsu-plânsu! Așa ar putea fi descrisă inaugurarea primei autostrăzi către Moldova, unde imediat după tăierea panglicii, șoferii au înceut să-și distrugă mașinile, iar asfaltul de pe lucrare a început să sară în toate părțile, de parcă ar fi fost lipisit cu lipici!

Șoferii și-au distrus mașinile, imediat după inaugurarea primei autostrăzi spre Moldova

Situația ar fi fost una de tot râsul, dacă nu ar fi fost extrem de periculoasă. La numai câteva ore după inaugurare, mai mulți șoferi au tras o sperietură zdravănă când au trecut peste podul care traversează canalul Bistrița.

Bucățile de asfalt desprinse din carosabil i-au distrus unui șofer nu doar cauciucurile ci și jantele! CNAIR spune că unul dintre rosturi era prost făcut, problemă care a fost remediată între timp.

Un șofer s-a ales cu cauciucurile tăiate și jantele îndoite

Inaugurați cu fast înainte de alegeri, cei 20 din kilometri din centura Bacăului, din care 16 în regim de autostradă, primii de acest fel din Moldova, le-au pus probleme mai multor șoferi care au traversat ieri podul peste Bistrița.

Pe unul dintre sensurile de mers rosturile de dilatație nu erau gata. Drumarul apucase doar să taie asfaltul, care sub greutatea camioanelor a început să se desprindă. Mai mulți șoferi ghinioniști care treceau prin zonă și-au avariat mașinile.

Momentan, nimeni nu a fost rănit

”Am primit 6 apeluri, am intervenit la toate. Majoritatea anvelopelor au fost distruse în urma loviturii cu corpuri contondente, respectiv bucățti din asfalt. La 5 mașini a fost necesară înlocuirea anvelopelor”, a declarat pentru Digi 24 Teodor Nastasă, proprietarul unei vulcanizări mobile.

Unul dintre ei și-a distrus și jantele și anvelopele, după cum se poate vedea și din pozele postate pe Facebook.

Centura Bacăului, la care lucrează firmele omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, are în total aproape 31 de kilometri. O bucată de 7 kilometri, între DN11 și DN2, a fost deja dată în exploatare în septembrie, iar o alta de 20 de kilometri, la mijlocul acestei săptămâni. În lucru a rămas și o porțiune de trei kilometri de centură, pe care constructorul speră să-i finalizeze până la primăvară.