Diana Şoşoacă face acuzații explozive. Senatorul AUR a publicat sâmbătă seară pe Facebook o filmare live, în care îşi anunţă fanii virtuali că are informaţii din mai multe surse conform cărora ar urma să fie victima unui mare complot.
Atentat la Diana Șoșoacă. Senatorul AUR anunță că cineva o vrea infectată cu covid și internată
Senatoarea Diana Şoşoacă susţine că mai multe surse, care nu au legătură între ele, au pus-o în gardă să fie vigilentă, pentru că cineva plănuiește să o infecteze cu coronavirus şi să o interneze forţat, scrie rtv.net. ”Cinci persoane, din cinci direcții diferite mi-au spus să fiu atentă, mai ales copiii mei, pentru că se pregatește infectarea mea și a familiei mele cu ceva ce ar semăna cu SARS-COV-2, dar nu va fi SARS-COV-2.
Vă spun un lucru, dacă mi se va întampla ceva sau dacă familia mea va fi internată în spital, probabil cu forța, pentru că eu în spital nu mă voi interna și nici nu accept, nici copiii mei și nici soțul meu și nimeni din familia mea să fie internat, deci dacă vreodată auziți că aș fi internată în spital sau că aș avea Covid să nu credeți așa ceva, este foarte clar că se pune la cale infectarea mea cu Covid pentru că vor avea viață grea cu mine în Parlament și lor le trebuie exemplu pentru cei care au militat împotriva Covidului și a măsurilor”, a dezvăluit Diana Șoșoacă, pe pagina ei de Facebook.
Complotiștii sunt în stare de orice, avertizează Diana Șoșoacă
Senatorul Alianței pentru Unirea Românilor și-a anunțat pritenii virtuali pentru cazul în care ar păți ceva să se știe că ea a anunțat.
”Dacă veți auzi că sunt internată în spital de covid, este o minciună. Se pregătește internarea mea, nu știu cum, vor fi în stare de orice”, a mai spus Diana Șoșoacă.


























