Un șofer de TIR român este erou în Germania
Un șofer de TIR român este erou în Germania

Un șofer de TIR din România este un adevărat erou în Germania! Acesta a salvat viața unei femei printr-o manevră văzută până acum doar în filme. Totul a fost însă real, iar dovadă sunt pozele și femeia care a trăit să povestească.

Un șofer de TIR român este erou în Germania

Ștefan are 49 de ani și lucrează pe TIR în Germania. Bărbatul a plecat dimineața spre garaj cu TIR-ul său, fără să știe că va avea nevoie de toate abilitățile sale de șofer profesionist, dar și de om adevărat. Bărbatul a povestit presei din Germania că a reuşit să oprească în siguranţă mașina unei femei care leșinase la volan, în Neuss-Uedesheim.

Șoferul şi-a dat seama că ceva nu este în regulă în momentul în care a văzut că maşina condusă de o şoferiţă circula haotic pe contrasens. La un moment dat, mașina a atins chiar și parapetele, dar nu s-a oprit. A observat cum ”corpul femeii se apleca într-o parte, spre schimbătorul de viteze” și nu a mai ținut cont de nimic. A simțit că trebuie să facă ceva, pentru a evita o tragedie.

Un șofer de TIR român este erou în Germania
Un șofer de TIR român este erou în Germania

Polițiștii germani au spus că românul este un adevărat erou

Un sofer de TIR din Romania a devenit erou in GermaniaA salvat viața unei femei
Șoferul român a tras de volan și a intrat pe contrasens, apoi s-a îndreptat către mașina respectivă. A împins cu TIR-ul său de 30 de tone mașina în parapetele de la marginea drumului și a reușit astfel să oprească autoturismul.

Bărbatul a sărit imediat din TIR și s-a dus să-i acordeprimul ajutor femeii. Potrivit poliţiştilor, românul şi alţi şoferi au avut grijă ca femeia aflată la volan să primească îngrijiri până la sosirea echipajului de ambulanță.

”Incredibil să observ că alți șoferi și-au văzut de drum”

”Se pare că femeia și-a pierdut cunoștința pentru scurt timp dintr-un motiv necunoscut și se afla astfel într-o situație extrem de periculoasă. Manevra șoferului de camion poate fi văzută ca un act eroic”, a spus poliția.

Românul nu se simte deloc erou, ci spune că a făcut ce a crezut el de cuvință pentru a evita o tragedie. ”Sunt doar o persoană căreia îi place să ajute. Mi s-a părut incredibil să observ că alți șoferi și-au văzut de drum, chiar și după ce am oprit-o pe femeie. Am fost ușurat când am văzut că femeia și-a revenit”. 

”Nu m-am gândit la daune. M-am gândit doar că ar trebui să-l ajut pe șofer”, a spus şoferul român. Doar mașina șoferiței a avut de suferit, însă femeia este fericită că a scăpat cu viață și i-a mulțumit șoferului român.