Terasele se inchid devreme
Terasele se inchid devreme

Terasele nu vor funcționa toată noaptea, după cum a anunțat Florin Cîțu. Deocamdată nu se știe sigur până la ce oră vor fi acestea deschise.

Florin Cîțu: Terasele nu vor funcționa toată noaptea

Terasele nu vor funcționa toată noaptea, după cum a anunțat Florin Cîțu, însă nici nu se știe care va fi programul. Guvernul are vineri şedinţă, de la ora 20:30, pentru a aproba noile măsuri de relaxare, începând cu data de 15 mai.

Florin Cîțu a mai spus că documentul CNSU privind noile măsuri de relaxare este deja finalizat, la fel şi hotărârea de Guvern şi nu rămâne decât ca Executivul să aprobe, în şedinta de vineri seara, decizia.

Guvernul trebuie să anunțe decizia

”Veţi vedea decizia diseară, dar nu vor rămâne toată noapte, asta este clar. Încă nu”, a declarat Florin Cîţu, întrebat vineri după întâlnirea cu reprezentanţii HORECA în judeţul Suceava, la ce oră se vor închide terasele, începând de sâmbătă.

Primul ministru a adăugat că, va anunţa noile măsuri de relaxare aprobate de către Guvern, vineri, de la ora 21.00. ”Avem şedinţa de la 20.30. Voi avea un briefing de la ora 21.00. Deja am pregătit decizia CNSU, hotărârea de Guvern. Nu rămâne decât să le adoptăm”, a explicat premierul Florin Cîțu.

Măsurile de relaxare vor fi aprobate în scurt timp

Guvernul are vineri şedinţă, de la ora 20:30, în vederea aprobării măsurilor de relaxare, începând cu data de 15 mai. Printre acestea se numără renunţarea la purtarea măştii în spaţiile deschise, cu excepţia pieţelor, târgurilor şi staţiile de autobuz, eliminarea restricţiilor de circulaţie pe timpul nopţii şi revenirea magazinelor la un program normal de închidere.

Pentru că starea de alertă tocmai a fost prelungită pentru 30 de zile, iar Florin Cîţu a anunţat că nu se va renunţa deocamdată la ea, orice măsură de relaxare va trebui să fie prevăzută într-o nouă hotărâre a Guvernului.

Lista țărilor verzi ar putea fi mărită

De asemenea, Florin Cîţu a anunţat astăzi că ar putea fi mărită lista verde a ţărilor din care se poate veni în România, fără a se intra în carantină, prin creşterea limitei ratei de infectare peste 1,5 la mie a cazurilor noi din locurile respective.

”Nu. Aceste criterii sunt clare. Dar pentru cei de pe lista verde, de exemplu, acolo s-ar putea să avem un criteriu diferit. Noi avem sub 1,5 la mie, să permitem puţin mai mult de 1,5, să facem zona verde mai mare oarecum. Şi persoanele care vin din ţările respective, în special turiştii, să nu mai aibă nevoie de niciun document la intrare, decât bineînţeles paşaportul şi actul de identitate”, a explicat Florin Cîţu, întrebat vineri la Suceava dacă Executivul ia în calcul să schimbe criteriile pe baza cărora sunt stabilite ţările din lista galbenă.