Maia Morgenstern
Maia Morgenstern

Maia Morgenstern aproape că a fost dată jos din metrou după ce mai mulți călători i-au reproșat că ar trebui să stea, de fapt, acasă! Marea actriță a povestit totul pe o rețea de socializare. Spune însă că nu s-a supărat!

Maia Morgenstern, dată jos din metrou

Maia Morgenstern le-a povestit prietenilor săi virtuali cum a fost nevoită să meargă pe jos, după ce s-a simțit nedorită la metrou, din cauza tusei cu care se confruntă de când încearcă să se lase de fumat.

”Încerc să mă las de fumat. Mă rog, încerc. Fac și eu acolo niște efortulețe, cât de cât. Și nici nu-i așa de greu. Am și rezultate, oho: până acum m-am lăsat de nu știu câte ori. Da. Da acuma, gata! Mă las. E complicat și sâcâitor. Și penibil uneori, chiar neplăcut: disconfort, nervozitate, transpirații reci, neputință, renunțare, sentimente de vinovăție, insomnie, tremurături… Și tuse.

Încearcă să se lase de fumat

Tusea aia neplăcută, nesfârșită, dizgrațioasă. Tusea în vremurile acestea e ca un stigmat. Este un stigmat, o pecete, o condamnare: oamenii se uită urât la tine, se îndepărtează, se feresc de tine. Și e firesc. Pentru mine e firesc. Suntem oameni, suntem vulnerabili, suntem înspăimântați. Ne e frică: pentru noi și pentru ceilalți. Suntem bântuiți de sentimente contradictorii. Așa e, așa sunt și eu, nici mai bună, nici mai rea. Deși… în fine. Mă lupt și eu cu starea de confuzie, de dezorientare, de neîncredere. Depresie? Să nu folosim cuvinte mari, să nu abuzăm. Și vreau să mă las de fumat. Și vreau să evit derapajele”, și-a început actrița confesiunea pe Facebook.

Actrița Maia Morgenstern a fost zărită de multe ori în metrou. Preferă să meargă cu acest mijloc de transport în comun deoarece are timp să citească, să scrie, dar și să privească oamenii. Ultima sa călătorie îi va rămâne însă întipărită în memorie toată viața.

”Vreau să evit derapajele. Și aglomerațiile. Evit aglomerațiile. Astăzi am plecat devreme de acasă. Am lăsat să treacă vreo două, că erau cam aglomerate. Metrouri. Despre metrou vorbesc, eu circul preponderent cu metroul. Cu mijloace de transport în comun, basicali(sic), că am timp să citesc, să scriu, să privesc. În fine, am apucat să mă urc într-un al treilea tren sosit, metrou. Și, fatalitate, m-a apucat tusea, costurile colaterale ale voinței mele de a mă lăsa. Efectele nedorite ale anilor tabacici, rezistență nedorită a organismului meu obișnuit cu țigările. Tușeam, o tușe nesfârșită, penibilă, de nestăpânit”, a mai dezvăluit aceasta.

Acces de tuse la metrou, în plină pandemie de coronavirus

Oamenii au început să își dea coate și să o privească ciudat. Unii au început să se îndepărteze ușor de ea. Într-un final, călătorii au început chiar să-i dea indicații să rămână acasă, dacă știe că tușește, iar numărul acestora a crescut imediat. Actrița nu le-a explicat care este motivul tusei sale, însă a preferat să cobare din metrou la prima stație și să-și continue drumul la pas.

”Geaba mască, geaba distanțare, geaba încercam să mă izolez în zona burdufului. Oamenii au reacționat: m-au certat. Ce cauți printre oameni dacă tușești? Stai în casă, nu mai ieși… etc. Nu m-am supărat. Nu m-am apucat să explic. Nu mă (mai) justific. Am coborât și mi-am continuat drumul pe jos. E vreme frumoasă. Bine, sunt obișnuită, pe mine mereu mă ceartă lumea pentru ceva: ba că sunt, ba că nu sunt. Și dacă sunt, de ce sunt?!? Și dacă nu sunt, de ce nu sunt?!? Sunt bine, mulțumesc!”, a scris artista în încheierea mesajului.