Autoritățile din Rusia au transmis un mesaj ferm pentru NATO, după incidentul din Marea Neagră, când un distrugător britanic a intrat în apele teritoriale ale Ucrainei. Armata rusă s-a activat imediat, iar distrugătorul NATO a fost alungat cu focuri de armă. Marea Britanie dezminte faptul că s-ar fi folosit focuri de armă și spune că acțiunea a fost una ”nevinovată”.
Rusia, gata să deschidă un conflict armat în Marea Neagră
Ei bine, Rusia nu a perceput deloc a fi așa acțiunea NATO și se simte amenințată, așadar spune că va riposta ca atare. Autoritățile de la Kremlin au avertizat că navele NATO vor fi bombardate, dacă vor mai intra în apele teritoriale ale Ucrainei, fără permisiune.
Oficiali din Ministerul de Externe al Rusiei avertizează că rușii nu se vor da în lături de la nimic, pentru a-și proteja integritatea teritorială. Rusia este pregătită să-şi apere inviolabilitatea frontierelor sale atât pe căi diplomatice, cât şi prin mijloace militare, a avertizat joi ministrul adjunct rus de externe Serghei Riabkov, citat de agenţia de presă Interfax, la o zi după incidentul cu distrugătorul britanic Defender.

”Putem şi bombarda, şi nu de-a lungul rutei, ci direct asupra ţintei”
Riabkov a transmis un avertisment ”tuturor celor care, sub sloganul libertăţii de navigaţie, se angajează în încălcarea graniţei de stat a Federaţiei Ruse, împotriva unor astfel de paşi provocatori. Pentru că securitatea ţării noastre este mai presus de toate.
Noi putem lansa un apel la raţiune, la respectarea dreptului internaţional. Dar dacă aceasta nu va ajuta, putem şi bombarda, şi nu de-a lungul rutei, ci direct asupra ţintei, în caz că ai noştri colegi nu înţeleg”, a afirmat Riabkov, întrebat într-o conferinţă de presă ce va face Rusia pentru prevenirea unor situaţii de genul celei cu distrugătorul britanic în Marea Neagră, inclusiv în cazul unor situaţii cu partenerii americani.
Problema este că anexarea Crimeei nu a fost recunoscută de organismele internaționale, însă Rusia se comportă cu Ucraina ca și cum ar fi teritoriu rusesc. Ambasada Regatului Unit în Federaţia Rusă a declarat că distrugătorul Defender a efectuat o tranzitare paşnică prin apele teritoriale ale Ucrainei în conformitate cu dreptul internaţional. ”Nu s-au tras niciun fel de focuri asupra distrugătorului Defender. Descrierea acestor evenimente de către partea rusă este inexactă”, menţionează misiunea diplomatică britanică pe canalul său Telegram, citat de Interfax.
”Sunt posibile incidente neintenţionate care ar putea duce la un conflict real”
Aleksandr Gruşkov, un alt ministru adjunct de externe rus, a declarat că regiunea Mării Negre se transformă într-o ”arenă de confruntare militară”.
”Nu poate să nu ne îngrijoreze faptul că NATO îşi consolidează în mod constant prezenţa militară de-a lungul frontierelor noastre, intensificând patrularea aeriană, crescând numărul de exerciţii şi de intrări ale navelor sale în mările Neagră, Baltică şi chiar Marea Barents. Ca rezultat a acestei activităţi, regiuni foarte liniştite din punct de vedere militar – zonele Mării Negre şi Mării Baltice – se transformă într-o arenă de confruntare militară absolut nefolositoare. Chiar dacă toate părţile rămân prudente, sunt posibile incidente neintenţionate care ar putea duce la un conflict real (…) cu consecinţe absolut imprevizibile”, potrivit RIA Novosti.


























