De ce nu trebuie sa incalzesti niciodata motorul masinii iarna
De ce nu trebuie sa incalzesti niciodata motorul masinii iarna

Șoferii trebuie să știe de ce nu trebuie să încălzești motorul iarna. Știm cu toții că anotimpul rece vine cu multe provocări pentru conducătorii auto. În primul rând, trebuie să deszăpezească mașina în fiecare dimineață, să dezghețe parbrizul, luneta și geamurile laterale, pentru o vizibilitate cât mai bună. Toate acestea se fac la temperaturi de multe ori sub zero grade. În plus, mulți pierd timpul încălzind motorul mașinii, ceea ce este total greșit, după cum veți vedea în rândurile de mai jos.

De ce nu trebuie să încălzești niciodată motorul mașinii iarna

Conducătorii auto se întreabă dacă este nevoie sau nu să încălzească motorul mașinii, înainte de a pleca la drum. Părinții și șoferi cu experiență ne-au învățat că încălzirea motorului mașinii este esențială, dar așa să fie oare? Astfel de cunoștințe venite de la generațiile trecute s-au dovedit acum a fi doar niște legende.

Într-adevăr, încălzirea motorului iarna, înainte a pleca de pe loc, era valabilă acum zeci de ani. De ce? Ei bine, atunci autoturismele aveau carburator. Dacă acesta nu era încălzit bine, nu asigura o combinație optimă de aer și combustibil în motor, ceea ce putea cauza oprirea propulsorului. Motoarele s-au schimbat, însă obiceiul s-a împământenit pentru mulți șoferi.

De ce nu trebuie sa incalzesti niciodata motorul masinii iarna
De ce nu trebuie sa incalzesti niciodata motorul masinii iarna

Cum ne zboară banii pe țeava de eșapament

Aceștia pornesc motorul și îl lasă să funcționeze cu frâna de mână trasă, pentru a se încălzi. În zilele noastre, acest lucru ne ajută doar la golirea rezervorului mai repede. Motorului nu îi face niciun bine.

La începutul anilor 90, constructorii de automobile au renunțat la carburatoare în favoarea sistemului electronic de injecție directă care mulțumită unor senzori asigură combinația perfectă de aer și combustibil în motor, așadar încălzirea motorului a devenit inutilă.

Au fost făcute teste de consum

Specialiștii spun că motoarele din zilele noastre nu mai au nevoie de încălzire cu mașina în repaus, ci se încălzesc cel mai bine în timpul mersului. Mai mult de atât, Agenția Resurselor Naturale din Canada susține că o mașină care staționează pentru a fi încălzit motorul consumă mult mai mult combustibil. Pentru acest test au fost expuse unei temperaturi de -18 grade celsius trei mașini. Una a fost încălzită 5 minute, a doua 10 minute, iar a treia a pornit imediat.

S-a constatat astfel că față de automobilul care a pornit fără ca să-i fie încălzit motorul, prima mașină a înregistrat o creștere a consumului de combustibil ce variază între 7 % și 14 %, pe când a doua mașină care a staționat 10 minute a înregistrat o creștere ce a variat între 12%  și 19 %. În plus, potrivit aceluiași studiu, dacă nord americanii nu ar fi încălzit motorul iarna, toți șoferii la un loc ar economisi o sumă de 5.9 mlrd dolari SUA care sunt irosiți la stațiile de alimentare din cauza creșterii consumului de carburant.