Tranzactie de tot rasul la Raiffeisen Bank
Tranzactie de tot rasul la Raiffeisen Bank

Un caz șocant se petrece chiar acum în România iar acuzațiile sunt foarte serioase, mai ales că sunt aduse la adresa unei bănci foarte mari din România! Cazul a șocat o lume întreagă, deoarece un bărbat ar putea intra în Cartea Recordurilor cu cea mai lungă tranzacție din lume! Se petrece la Raiffeisen Bank.

Tranzacție de tot râsul la Raiffeisen Bank

Cazul unui bărbat din București este unul foarte grav. Acesta ne-a povestit că toate necazurile sale au început atunci când și-a făcut deschis online un cont de card la Reiffeisen Bank. Se întâmpla în luna octombrie 2020. A doua zi a fost sunat și a oferit mai multe detalii legate de cardul respectiv. În doar o oră i s-a spus să meargă și să ridice cardul în cea mai apropiată sucursală.

Bucuros de cât de repede a mers treaba, bărbatul a mers să-și ridice cardul de la sucursala Delfinului, pe care acum nu o mai recomandă nimănui. I s-au făcut formalitățile de către o doamnă angajată a băncii, care a vorbit însă la telefon în tot acest timp.

Tranzactie de tot rasul la Raiffeisen Bank
Tranzactie de tot rasul la Raiffeisen Bank

Angajata a făcut cardul în timp ce vorbea la telefon

Bărbatul și-a luat cardul, l-a activat, apoi a plecat fericit acasă, cu cardul nou-nouț în buzunar. A făcut și prima tranzacție. Câștigase la pariuri o sumă frumușică și a retras câștigul pe cardul său nou nouț de la Raiffeisen Bank. Tranzacția se face, în mod legal în 1-4 zile lucrătoare, deși banii intră pariorilor, în general, a doua zi.

A așteptat o zi, două, a contactat casa de pariuri care a spus că s-a făcut plata, așa că trebuie să aștepte liniștit ca banii să îi intre pe card. Au trecut și cele patru zile, dar banii tot nu au ajuns. A vorbit din nou la casa respectivă de pariuri, de unde i s-a spus că banii au fost livrați. A primit și toată documentația care atestă acest lucru. A fost îndrumat către bancă, unde să arate datele tranzacției și să vadă exact ce s-a întâmplat.

Angajata Raiffeisen Bank a uitat să bifeze o căsuță, iar dezastrul a lovit

”Am sunat la bancă, iar ghidul Ana mi-a spus că mai sunt câțiva clienți înainte, așa că trebuie să aștept câteva minute. Am așteptat 45 de minute până a răspuns un domn. I-am spus care este problema, iar acesta mi-a transmis că respectivul cont al cardului nu fusese activat. M-am dus a doua zi la sucursala Delfinului, unde i-am spus doamnei respective ce s-a întâmplat. Mi-a spus în treacăt că a uitat să bifeze ceva. Nu și-a cerut scuze, nimic. Contul era activ, banii au fost trimiși, dar nu au intrat pe card. Era deja începutul lunii noiembrie. 

Am sunat din nou la bancă, unde am făcut o plângere, iar tipul de-acolo mi-a spus că mă sună în aceeași zi sau, cel târziu, a doua zi. Au trecut cinci luni de-atunci și nu m-a mai sunat nimeni. Am sunat eu în schimb de nenumărate ori. Câte 45-50 de minute fiecare apel. Așa se sună la această bancă. Am mai avut conturi la alte bănci, dar ca la Raiffeisen nu am mai întâlnit așa ceva. De-abia după o lună de la depunerea plângerii, am primit un număr de înregistrare care a venit printr-un SMS. Mi se spunea că în 30 de zile voi primi un răspuns”, ne-a declarat bărbatul respectiv, care ne-a rugat să-i păstrăm anonimatul.

Se sună câte 45-50 de minute la Raiffeisen Bank 

Timpul a trecut, cele 30 de zile au trecut și ele, apoi a mai primit un SMS prin care i se spunea că problema sa necesită alte 20 de zile de investigații. De la cele 20 de zile au mai trecut alte 20, când a mers la sediul central.

”Acolo doamna de la poartă mi-a făcut legătura cu cineva care mi-a spus că am fost sunat acum vreo…15 zile și mi s-a transmis că plângerea mea a fost soluționată. Banii nu au ajuns niciodată la Raiffeisen Bank. Pe mine nu m-a sunat nimeni să mă anunțe. Mai mult, am sunat eu din nou de-acasă, alte 40 de minute, iar angajata băncii mi-a spus că dintr-o eroare umană nu am fost sunat. 

Atâta lipsă de profesionalism și respect pentru clienți nu am mai întâlnit în viața mea

La ultimul apel pe care l-am făcut către Raiffeisen Bank, operatorul mi-a spus că plângerea mea a fost una simplă, făcută prin telefon și nu s-au primit acte justificative, care să ateste tranzacția respectivă, chiar dacă eu am trimis pe mail toate documentele justificative, cu dovada transferului bancar făcut de casa de pariuri. Așadar, după 5 luni de zile, operatorul mi-a spus că nu aveam înregistrată decât o simplă plângere telefonică. Atâta lipsă de profesionalism și respect pentru clienți nu am mai întâlnit în viața mea. 

Dar totul are o explicație. Angajații din bănci sunt obligați să aibă studii superioare, însă cei din call-center, care rezolvă problemele tuturor clienților, nu sunt obligați să aibă studii superioare, după cum mi-a spus singura angajată Raiffeisen care m-a sunat, însă pentru o altă problemă. Sper că au măcar liceul terminat. Cred că este cea mai neserioasă bancă din lume. Atâta circ și delăsare nu am văzut în viața mea!

M-a sunat apoi poate chiar tipa care mi-a făcut cardul de la Delfnului să îmi spună de ultima ofertă pe care o au ei acum. Dacă aduci un client nou, primești tu 50 de lei, dar primește și cel pe care îl aduci tot 50 de lei. I-am spus…nu, merci, nu vreau să mai nenorocesc pe nimeni cu banca voastră!”, ne-a mai declarat bărbatul care amenință acum că va merge la protecția consumatorului.