Toma Cuzin, din mina pe platourile de filmare
Toma Cuzin, din mina pe platourile de filmare

Firicel din Las Fierbinți are o viață parcă ruptă din filme. Cum a ajuns din miner actor, citiți în articolul de mai jos.

Ce a muncit Firicel din Las Fierbinți înainte de a ajunge celebru actor. Nimeni nu ar fi crezut

Firicel din Las Fierbinți, pe numele lui real Toma Cuzin, are o viață ruptă parcă din filme. Îndrăgitul actor a avut mai multe meserii până să devină actor. Acesta a câștigat primii bani muncind ca miner în subteran.

Apoi a fost electrician, bodyguard, ca într-un final să ajungă pe platourile de filmare. De ”vină” pentru asta este învățătura permanentă, dar și cultura, după cum spune interpretul lui Firicel din Las Fierbinți.

Toma Cuzin joaca rolul lui Firicel din Las Fiebinți
Toma Cuzin joaca rolul lui Firicel din Las Fiebinți

Vitalie Cojocari: Vii dintr-o zonă dură, cum ai reușit să te rupi de acolo, pentru că te chinuia ceva, spuneai. Ce te chinuia?

Toma Cuzin: ”Nevoia de mai mult, pe mine nevoia de a ști, de a cunoaște și de a mă cultiva, cred că m-a ajutat să mă rup de acolo, după adolescență. Rupt, e impropriu spus, pentru că cumva rămâi legat de zona aia unde te-ai născut și ai crescut, și te-ai dezvoltat

Firicel a crescut în incultură

Vitalie: Ai crescut și te-ai dezvoltat într-o zonă muncitorească, în barăci… Era sărăcie?

Toma Cuzin: ”Nu era sărăcie, era incultură. Nu aveam acces la artă și cultură, un anume tip de cultură care ne-ar fi putut dezvolta și altfel. Cunoscând-o apoi prin soția mea de mai târziu, Cristina Toma, o fată de care mă îndrăgostisem la vremea aia, adolescent fiind, că până atunci evident că nu știam că până nu vine unul și-ți pune oglinda, până nu intri în contact cu cineva pe care să-l respecți, să-l apreciezi, ca să poți să vezi ce are el în plus și ce-ți lipsește ție, nu ai de unde să ști cum ești tu și ce-ți lipsește ție, și cred că această întâlnire m-a făcut pe mine să-mi văd anumite nevoi sau lipsuiri la vremea aia”.

Firicel, avid de educație și cultură

Vitalie: Și care erau nevoile și lipsurile?

Toma Cuzin: ”Pentru mine personal, educația și cultura. Gândeam că dacă vreau să fac ceva în viață, ca să fiu capabil să-mi educ copiii pe viitor, va trebui să mă cultiv puțin, adică să fac ceva cu viața mea. Adică ce? O facultate, că n-a fost teatru de la început. Și uite așa, pas cu pas, de multe ori nu e ceea ce ne dorim ci ceea ce putem face, ne ducem mai departe”.

Firicel a făcut armata

Vitalie: La ce vârstă ți-ai pus problema asta, ce fac cu viața mea?

Toma Cuzin: ”Cred că în armată. Când am avut foarte mult de gândit, cred că sunt printre ultimele generații care au mai făcut armata obligatoriu, aveam 18-19 ani, și cred că în a doua parte mi-am zis termin armata și acum ce fac…sunt tot prostul satului, ce fac eu cu viața mea. Amza Pellea avea un scketch cu Sucă a lui Nea Mărin…Păi și eu, tot prostul satului rămîi, indiferent câți ani de armată faci… și cred că mi-am pus întrebări la care am reușit să-mi dau și răspunsuri, eram angajat la Doina Gorjului, dansator, plecasem din mină,adică îmi depășisem puțin condiția de atunci. Faptul că reușisem să mă duc într-o trupă de dans, eu lucrând până atunci la cabluri și electrică, reparații și întreținere utilaj minier, era totuși un pas înainte pentru mine. Zic, ok, am putut asta, ce pot mai departe să fac. Și, pentru a veni în București unde venise deja Cristina, soția mea, care era studentă la Arte, zic, vin și eu în București, dar vin ca să fac ce? Tot ce fac aici? Nu! Și am pus puțin burta pe carte, am învățat puțină gramatică, puțină anatomie și am intrat student la sport. Asta a fost primul pas, important și mare pentru mine”.

Ce-și dorea Toma Cuzin în copilărie

Vitalie: Dar ce-ți doreai când erai mic, ce te vedeai?

Toma Cuzin: ”De dorit, nu-mi doream nimic, așa, profund. Îmi doream să pot să râd și mâine, cred, îmi doream să n-am grija zilei de mâine, siguranța zilei de mâine, ne-o dorim în continuare, încă o caut…”.

Cât a fost miner Toma Cuzin

Vitalie: Să mai spunem că ai lucrat în mină, un an și jumătate ai coborât în mină, cu ortacii, și ai lucrat acolo…

Toma Cuzin: ”Unde am lucrat eu nu era mină de cărbune. Era mină în care intrai în pământ, vreo 4-5 kilometri, pe sub munte, unde se săpau galerii și tuneluri. Noi eram pe Valea Jiului, Bistrița Peștișani Gorj, eram undeva la Tismana pe sub pământ și scoteam piatră, se pușca cu dinamită acolo în mină…”.

Toma Cuzin a fost blocat în mină

Vitalie: Știu că a fost un moment destul de dramatic când ai rămas prins acolo…

Toma Cuzin: ”Au fost mai multe, din fericire pentru noi am scăpat atunci. Opt ore lucram, nu vedeam deloc lumina zilei”.

Vitalie: În momentul când lucrai acolo în mină, te-ai gândit vreodată că o să fi cel care ești astăzi?

Toma Cuzin: ”Niciodată, eram fericit că aveam servici. În `95, când am terminat liceul, eram așa fericit că eram angajat cu carte de muncă, de nu-ți venea să crezi. Poate dacă stăteam mai mult acolo, probabil îmi dispărea bucuria și zâmbetul de pe buze, dar cred că nu i-am dat destul timp, cumva…”.

Toma Cuzin, despre situația minerilor din Valea Jiului

Vitalie: Acum ai văzut ce se întâmplă în Valea Jiului, cu minerii, tu ce părere ai?

Toma Cuzin: ”Este foarte trist ce se întâmplă cu o mână de muncitori care au mai rămas acolo, este foarte trist pentru că ei dau energie și nu reușesc să trăiască, sau dacă cer bani înseamnă că nu au. Dacă cer condiții de lucru înseamnă că chiar nu au. Oamenii ăștia ies în stradă așa, ca și când te doare stomacul că nu mai poți de foame, adică sunt niște oameni care dacă îi lași să muncească, își fac treaba, dar dacă începi să le tai și banii și condițiile de muncă, salariul care e foarte mic, vă spun eu, ori închizi și vezi ce faci cu oamenii ăia, sau dacă ții minele alea deschise, fă niște condiții cât de cât normale, umane, e impropriu, pentru că lucrezi înăuntru, nu știu cât de uman poți să fi acolo. Au dreptate. (…) Minerii au fost o masă de manevră și vor rămâne așa, sunt niște oameni muncitori, nu sunt în măsură nici să judec și nici să acuz, nici pe ei și nici pe cei care au folosit această forță ca masă de manevră (…) Perioada aceea, mineriada, e o perioadă foarte tristă și rușinoasă pentru noi, ca popor, nu-i învinovățesc pe oamenii ăia, asta ar însemna să-i învinovățesc pe toți cei care au ieșit în piață până astăzi”.

Firicel, bodyguard personal

Toma Cuzin a ajuns bodyguardul unui personaj misterios

Vitalie: După ce ai plecat din mină, ai fost electrician, dansator, agent imobiliar, gardă de corp, bucătar…Ai fost gardă de corp?!

Toma Cuzin: ”Da, bodyguard”.

Vitalie: Pe cine ai apărat?

Toma Cuzin: ”Eh…”.

Vitalie: Secret?

Toma Cuzin: ”Da”.

Continuarea articolului pe stirileprotv.ro.