Aceasta este povestea ursului Wojtek, fiara care a luptat cot la cot cu soldații, în Al Doilea Război Mondial! Lista celor mai eroice animale din istorie ar putea include nume celebre precum Balto, husky siberian care a ajutat la transportul antitoxinei difterice 674 de mile prin Alaska, sau Laika, câinele cosmonaut sovietic care a fost prima creatură vie din spațiu, sau chiar oaia Dolly, prima exemplu de clonare cu succes a unui mamifer dintr-o celulă adultă. Dar întrebați câțiva veterani militari polonezi și probabil că ar cita o altă creatură: ursul Wojtek, un urs brun de 500 până la 600 de kilograme, care a fost adoptat de Divizia de artilerie a Companiei 22 de transport din Corpul 2 polonez. Ursul Wojtek le-a ridicat moralul trupelor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, însă a făcut mult mai mult de-atât.
Ursul care a luptat cot la cot cu soldații, în Al Doilea Război Mondial
Pe 8 aprilie 1942, puiul de urs a fost descoperit în munții Iranului, de un grup de prizonieri de război polonezi care erau transportați dintr-un gulag siberian prin Orientul Mijlociu la Alexandra, Egipt. De acolo, au fost transportați în Europa pentru a lupta în Bătălia de la Monte Cassino din Italia din 1944.
„Aliații s-au reunit în 1942 și au încheiat un pact cu Stalin prin care îi puteau elibera pe polonezi să se alăture trupelor aliate”, potrivit Aileen Orr, autoarea cărții Wojtek the Bear: Polish War Hero. (Ursul Wojtek, erou polonez de război).
A fost găsit de soldați când avea doar câteva zile
Alăptând ursul cu o sticlă de lapte praf într-o sticlă de vodcă, soldații l-au tratat pe ursul Wojtek ca pe un bebeluș, poate pentru că propriile lor familii fuseseră sfâșiate de război, explică ea. Dar destul de curând puiul de urs a cresut și s-a transformat într-o adevărată fiară, în aparență. De fapt, animalul era extrem de obișnuit cu toți militarii. Mai mult, a deprins viciile soldaților.
„Accepta țigările aprinse, scotea o pufătură și le înghitea”, a scris odată Dymitr Szawlugo, unul dintre soldații care aveau grijă de urs. „Îi plăcea să bea dintr-o sticlă de bere și, când era goală, se uita în sticlă pentru a vedea unde era restul berii.”
În timp ce se afla în Egipt și Orientul Mijlociu, Wojtek avea nevoie de toate lichidele răcoritoare pe care le putea găsi în căldura înăbușitoare. Potrivit lui Brendan Foley, un autor care lucrează la un film inspirat din viața ursului, ursul urmărea cu atenție portocalele pe care bărbații le foloseau pentru exersarea cu grenade, pe care le mânca adesea.
Mai mult, a învățat cum să pătrundă în cabinele de duș comunale și să deschidă singur dușul, ceea ce era o problemă pentru că apa era destul de puțină, iar ingeniozitatea lui ducea uneori la lipsă de apă. Bărbații chiar l-au învățat pe urs cum să le dea botezul noilor recruți. Ursul îi înșfăca de bocanci și se făcea că-i mănțncă pe aceștia în râsetele celorlalți militari.
Războiul a vent, iar ursul s-a dovedit a fi de un real ajutor. În timpul bătăliei de la Monte Cassino, ursul a fost văzut pe linia frontului cărând muniție reală de război pentru a ajuta la încărcarea armelor. Henryk Zacharewicz, un alt membru al celei de-a 22-a Companii de Transport, a spus că ursul transporta doar lăzi goale de muniție și obuze uzate, conform fiului lui Dymitr, Andy Szawlugo, care acum este medic dentist în Burlington, Ontario.
Presa a preluat fotografia și l-a făcut pe urs o adevărată vedetă. Mai mult, Regimentul și-a schimbat însemnele cu o imagine a ursului și o carcasă de muniție și s-a lăudat că ursul este un soldat „înrolat”, dându-i un rang și un număr.
Când Al Doilea Război Mondial s-a încheiat, trupele poloneze s-au împrăștiat în toată lumea, dar nu era clar unde va locui ursul. Au început adevărate lupte politice. Îngrijitorii ursului nu doreau ca acesta să se întoarcă în Polonia pentru că le era teamă că guvernarea în curs de dezvoltare controlată de sovietici va adopta ursul ca simbol al comunismului, ceea ce era opusul pentru care luptaseră acele trupe poloneze, potrivit Foley.
A ajuns în Scoția, într-un sat numit Hutton din Berwickshire, la o fermă în care a locuit cu alți foști luptători polonezi care erau cazați acolo temporar după război.
Povestea devine una personală pentru scriitoarea Aileen Orr, deoarece bunicul ei a fost un soldat scoțian care a ajutat la antrenarea polonezilor din gulagul siberian când erau la Bagdad și a ajuns să se căsătorească cu proprietara fermei respective. În prezent, scriitoarea locuiește chiar în acea fermă, care se pare că încă mai are urmele ghearelor ursului pe copacii din grădina ei.
Scriitoarea a crescut auzind povești despre cum oamenii din tabăra scoțiană hrăneau ursul cu dulciuri, cum ar fi miere și dulceață, dar se și jucau cu animalul, uneori chiar și cu mingea.
„El a făcut parte din comunitate și a participat la dansuri, concerte, petreceri locale pentru copii. Era ca un câine. Era aproape om”, spune ea.
Ursul a murit în 1963, parțial din cauza unor leziuni ale esofagului, iar oamenii spun că problemele ar fi putut fi cauzate, poate, și de țigărle fumate de urs. O statuie de bronz a ursului a fost dezvelită în centrul Edinburghului în noiembrie 2015.
