Sunt acuzații rușinoase la adresa lui Nicu Covaci, liderul legendarei trupe românești Phoenix! Artistul cu peste 100 de melodii compuse în cei 50 de ani de carieră, este acuzat de Uniunea Compozitorilor că ar fi picat un examen important! Cântărețul s-a săturat și vrea să cheme în instanță Uniunea Compozitorilor.
Acuzații rușinoase la adresa lui Nicu Covaci
Legendarul Nicu Covaci a vrut ani la rând să facă parte și el din Uniunea Compozitorilor, însă de fiecare dată a fost respins! Deși este liderul uneia dintre cele mai cunoscute trupe din România, trupa Phoenix, ei bine, nu a avut niciodată loc în Uniunea Compozitorilor. Artistul s-a confruntat acum și cu acuzații rușinoase, după ce Uniunea Compozitorilor a spus că Nicu Covaci nu a obținut punctajul maxim la ultimul examen!
„Dacă ei reprezintă Uniunea Compozitorilor, atunci prefer să nu fac parte din gașca lor. De 50 de ani îmi încasează drepturile de autor. Eu am peste 100 de compoziții, nimeni nu are peste 100 de compoziții. Dacă nu ești recunoscut drept compozitor, ei încasează sume enorme, iar ție îți dau doar niște mărunțiș”, a spus Nicu Covaci.

A picat examenul impus de Uniunea Compozitorilor
Pentru a fi primit în Uniunea Compozitorilor, fondatorul legendarei trupe Phoenix a fost trimis să susțină un examen, însă a fost anunțat, în scris, că nu a primit punctajul maxim.
„Ani de zile am râs, am spus că este o umilință! Cum să dau examen? Aveți piesele mele, cu acorduri, cu note și cu texte. Toate sunt declarate. Voi merge să-i întreb ce greșeli am făcut”, a mai spus artistul.
Nu doar Nicu Covaci nu are loc în Uniunea Compozitorilor, ci și alți artiști foarte cunoscuți. Recent a venit și o reacție oficială din partea ministrului Culturii, care a recunoscut că „ceva este profund greșit cu acest UCMR”.