Sorin Oprescu, fostul primar al Capitalei, a fost arestat în Grecia. Fostul edil, avea încă pe numele său mandat de arestare european.
Sorin Oprescu a fost arestat în Grecia
Sorin Oprescu a fost reținut de către polițiștii eleni pe lângă aeroportul din Salonic. Fostul primar al Capitalei este condamnat în România la 10 ani și 8 luni de închisoare, pentru corupție.
Sorin Oprescu a fugit din România cu puțin timp înainte de pronunțarea sentinței definitive, fiind localizat ulterior în Grecia. A fost reținut pe 17 mai 2022, dar eliberat de un judecător grec pentru o cauțiune de 5000 de euro. Printre motivele evocate de către magistratul elen a fost și condițiile precare din închisorile românești.
De asemenea, Sorin Oprescu a declarat în fața instanței elene că a fost condamnat pe baza unui denunț. Acesta mai susținea că în România este o modă trimiterea în judecată a politicienilor.
Citește și: Cât mai costă cazarea în Grecia
De curând, legea prevede ca cei care au mandate europene de arestare pe numele lor să fie trimiși obligatoriu în țara de origine.
Sorin Oprescu este condamnat din 13 mai 2022 pentru 3 infracțiuni: luare de mită, constituire de grup infracțional organizat și abuz în serviciu.
Ancheta a pornit după ce mai multe persoane l-au denunțat pe acesta. Procesul a început după un flagrant organizat în 2015. Fostul edil a fost acuzat că a primit 25.000 de euro mită de la Bogdan Popa, fost director al Administrației Cimitirelor.
Acum, autoritățile din țară vor trebui să colaboreze cu cele elene pentru aducerea lui Sorin Oprescu în țară.


























