Cristian Tudor Popescu l-a acuzat și el de rasism pe arbitrul Sebastian Colțescu, din cauza căruia meciul de Liga Campionilor dintre PSG și Bașakșehir a fost reprogramat, după ce românul a folosit apelativul ”ăla negru”, cu referire la un oficial al turcilor. Ambele echipe au ieșit de pe teren, iar valul de ură asupra României a atins dimensiunile unui tsunami.
Cristian Tudor Popescu a ajuns să fie acuzat și el de rasism
Ei bine, aflat în rândul celor care l-au arătat cu degetul pe Colțescu, Cristian Tudor Popescu s-a trezit în postura lui, după ce un coleg de-al său de breaslă a scos la lumină un text scris de celebrul gazetar în urmă cu 11 ani și l-a acuzat de rasism.
Astfel, jurnalistul Costi Rogozanu l-a acuzat pe Cristian Tudor Popescu de ”rasism scârbos”, într-un comentariu publicat de Libertatea.

”E ăsta rasism scârbos? Este.”
”Să vă citez din C.T. Popescu cel de acum 11 ani, care scria după crima tragică a cărei victimă a fost Marian Cozma: «sunt indivizi care măsoară aproximativ 1,70 m. Sunt scunzi, țigani și urâți. Marian era un băiat ca un catarg de steag, foarte înalt, alb, puternic și arătos. (…) Poate să declanşeze faptul că un semen arată diferit de tine atâta bestialitate, atâta ură? Poate. S-ar putea însă ca etnia ţigănească să verifice pe propria-i piele acest răspuns>>.
E ăsta rasism scârbos? Este. A fost sancționat CTP de cineva? Dimpotrivă, a fost eroizat de toți oamenii sufletiști rasiști din țară. Ba chiar i s-a împlinit și visul, nu în legătură cu acea moarte tragică. Ci, în general, cu etnia. În Ungaria au tot apărut miliții patriotice de vânat romi”, scrie Costi Rogozanu, în textul său din Libertatea.
Aceeași publicație l-a contactat pe Cristian Tudor Popescu pentru o reacție la textul lui Rogozanu. ”Articolul meu nu este câtuși de puțin rasist și are cu totul altă țintă decât țiganii din Ungaria sau din altă parte, este vorba despre presă. Prin urmare, ceea ce face personajul, nu doresc să îi pronunț numele eu, ceea ce face autorul acelui text este o manipulare ordinară, scoțând cuvinte cu penseta din text, pentru a le trage la teza lui că eu aș fi rasist”, susține CTP.



























