Amenda de 10.000 de lei pe o poti lua daca tai acesti copaci
Amenda de 10.000 de lei pe o poti lua daca tai acesti copaci

Primăvara a venit, iar gospodarii au început să facă curat în curte și în grădină. Unii se decid să renunțe la copaci, însă acest lucru le poate aduce o amenda imensă, de 10.000 de lei! Foarte mulți români știu că au nevoie de autorizație pentru a tăia acești copaci, chiar dacă sunt în curtea lor!

Amenda de 10.000 de lei pe care o poți lua dacă tai acești copaci

În România există două specii de pom pentru tăierea cărora cetăţenii au nevoie de autorizaţie de la autorităţi, chiar dacă acești copacă sunt pe domeniul lor! Dacă nu anunță autoritățile din timp, pot primi amenzi de până la 10.000 de lei! Regula este valabilă indiferent dacă cetăţenii vor să taie un singur pom din această specie sau mai mulţi, indiferent dacă este vorba de propria curte sau grădină.

Cei care vă pot aduce amenda imensă sunt nucul, dar și castanul comestibil, care sunt specii de pom protejate de lege în momentul de faţă. Astfel, persoanele fizice sau juridice care vor să taie nuci aflați pe proprietate sunt obligate să ceară o autorizaţie specială, pentru obţinerea căreia trebuie îndeplinite anumite condiţii impuse de lege.

Amenda de 10.000 de lei pe o poti lua daca tai acesti copaci
Amenda de 10.000 de lei pe care o poti lua daca tai acesti copaci

Ai nevoie de autorizație specială pentru tăierea acestor copaci

Cultura nucului din categoria pomi răzleţi (adică situaţi la distanţă unii de alţii) este reglementată în mod special de Legea pomiculturii nr. 348/2003. Potrivit acestui act normativ, tăierea nucilor răzleţi, indiferent de proprietar, se face în baza unei autorizaţii. Cererea trebuie depusă autorităților cu cel puţin o lună înainte de tăierea efectivă, iar aprobarea solicitării se face de către specialiştii direcţiilor teritoriale pentru agricultură, în urma unei verificări prealabile.

Eliberarea aprobării pentru tăierea nucilor se face în funcţie de trei criterii:

  • pomii sunt îmbătrâniţi şi au ramuri uscate în proporţie de 60% din coroană;
  • pomii sunt amplasaţi într-un perimetru unde urmează să se construiască obiective de interes naţional sau local;
  • pomii sunt amplasaţi pe aliniamentele drumurilor naţionale şi se pune în pericol siguranţa circulaţiei rutiere.

Indiferent de sistemul de cultură despre care este vorba (extensiv, intensiv, superintensiv sau pomi răzleţi), actul normativ stabileşte că tăierea nucilor în lipsa autorizaţiei poate fi sancţionată de autorităţi cu amendă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei.

Dar cine constată și aplică contravenția respectivă? Ei bine, abilitați cu aceste puteri sunt organele de control abilitate ale Ministerului Agriculturii, Ministerului Economiei şi Ministerului Internelor. Mai mult decât atât, același proces este nevoie să fie urmat și pentru tăierea castanilor comestibili.